Foto: ilustrație

Finanțările vizează activitățile destinate tinerilor, sportului, familiei, pompierilor voluntari dar și păstrării și promovării porturilor populare

În acest an, Consiliul Județean Harghita alocă activităților dedicate tinerilor suma de 500 de mii de lei, data limită de depunere a proiectelor fiind 28 aprilie, ora 12:00. Prin acest program se urmărește acordarea finanțării nerambursabile pentru activități în domeniul  “Sport și hobby”, “Ateliere creative”, “Stil de viață conștient“, “Orientarea în carieră și dezvoltarea abilităților“.

Anunțul poate fi consultat aici: https://judetulharghita.ro/program-de-finantare-a-activitatilor-de-tineret-din-judetul-harghita/

În ceea ce privește finanțarea activităţilor sportive, bugetul alocat este de 1,6 milioane lei, iar solicitanții pot fi  asociațiile, cluburile sportive de drept privat şi asociaţiile pe ramură de sport județene, care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Harghita şi care dispun de certificat de identitate sportivă. Se acordă finanțare nerambursabilă pentru: promovarea sportului de performanță care se desfăşoară sub motto-ul „Concurăm pentru sportul harghitean”, pregătirea şi participarea la competiții, organizarea de evenimente sportive publice de interes naţional şi internațional,  organizarea de activităţi sportive pentru persoanele cu nevoi speciale, susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanțare.

Data limită de depunere a solicitărilor de finanțare este 5 mai 2025, ora 12:00, anunțul putând fi accesat pe linkul: https://judetulharghita.ro/program-de-sprijinire-a-sportului-din-judetul-harghita/

Prin Programul anual de sprijinire a activităţilor destinate familiilor din judeţul Harghita pe anul 2025, se acordă finanțare nerambursabilă pentru sprijinirea organizării unor forumuri, întâlniri, conferinţe sau seminarii destinate familiilor din judeţ; desfășurarea activităților educaționale remediale destinate familiilor în vederea combaterii sărăciei; organizarea unor evenimente pentru copii; organizarea unor programe bebe-mame; susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse la diferite organisme de finanțare, dacă aceste proiecte nu au ca obiect activități generatoare de profit. Suma aprobată pentru acest an este de 80 de mii lei, data limită de depunere a propunerilor de proiecte fiind 30 aprilie 2025, ora 12:00.

Anunțul poate fi studiat aici: https://judetulharghita.ro/program-de-sprijinire-a-activitatilor-destinate-familiilor-din-judetul-harghita/

Pentru programul destinat asociațiilor pompierilor voluntari, solicitanţii pot fi asociaţiile pompierilor voluntari sau organizaţii, asociaţii ori fundaţii care desfășoară acţiuni de prevenire, intervenție pentru stingerea incendiilor, ocrotirea populației şi a bunurilor periclitate în situaţii de urgenţă, salvare, acordare prim ajutor, servicii de urgenţă voluntare. Bugetul alocat acestui program pentru  2025 este 500 de mii de lei și pot fi depuse proiecte pentru organizarea evenimentelor, festivalurilor, conferinţelor, programelor de prevenire, acţiunilor, concursurilor specifice organizate pentru pompierii voluntari și pentru tineri, sprijinirea relațiilor de cooperare națională și internațională privind organizarea unor schimburi de experiență, evenimente, festivaluri, conferinţe, cursuri de pregătire, destinate pompierilor voluntari, organizarea diferitelor programe legate de educația tinerilor în domeniul activităților pompierilor voluntari, achiziţionarea uniformelor şi echipamentelor de protecție și echipamente  de stingere a incendiilor pentru pompierii voluntari, sub 2.500 lei pe fiecare component.

Data limită de depunere a solicitărilor de finanțare este 7 mai 2025, ora 12:00, anunțul putând fi accesat aici: https://judetulharghita.ro/program-de-sprijin-a-asociatiilor-pompierilor-voluntari-din-judetul-harghita/

Programul destinat porturilor populare și tradiționale, ce are drept scop susținerea proiectelor pentru confecţionarea sau achiziţionarea porturilor populare sau elementelor de port popular și a costumelor tradiţionale depuse de persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale sau persoanele juridice de drept public ori privat, române sau străine, are alocat pentru acest an un buget de 400 de mii de lei, data  limită de depunere a proiectelor fiind 9 mai 2025, ora 12:00. Anunțul poate fi accesat aici: https://judetulharghita.ro/program-special-de-finantare-nerambursabila-a-porturilor-populare-si-traditionale/

Ca și în anii precedenți, propunerile de proiecte pot fi încărcate pe platforma online https://palyazatiprogramok.hargitamegye.ro/ro/register.

Mai multe informații pot fi găsite accesând pagina https://judetulharghita.ro/proiecte/.

Miercurea Ciuc, 1 aprilie 2025