Consiliul Județean Harghita, partener în proiectul „Arts&AI”
https://www.facebook.com/arts.ai.projekt
Începând cu anul 2024, Consiliul Județean Harghita este partener al Asociației Interregió Fórum din Ungaria în cadrul proiectului internațional „Arts&AI”, finanțat prin programul Erasmus+, subcomponenta Parteneriate la scară mică în domeniul tineretului (KA210-YOU).
Obiectivul principal al proiectului este de a transforma inteligența artificială dintr-o sursă de incertitudine într-un aliat valoros pentru tinerii din industriile creative vizuale, sprijinindu-i în procesul de inserție profesională și adaptare la schimbările rapide din domeniul artistic și tehnologic.
Publicul țintă este format din tineri cu vârste cuprinse între 14 și 30 de ani, activi în industriile creative vizuale, în special în domeniile patrimoniului cultural și ale artei funcționale. Proiectul își propune să le ofere acestora competențe relevante pentru o piață a muncii în continuă transformare digitală.
Bugetul alocat Consiliului Județean Harghita este de 20.000 de euro, suma asigurată integral prin finanțare din partea Comisiei Europene contribuind la dezvoltarea competențelor a 34 de tineri artiști din România și Ungaria.
Printre activitățile proiectului se numără: ateliere online de formare în domeniul inteligenței artificiale aplicate artei vizuale, elaborarea de materiale educaționale care pot fi utilizate ca bază pentru viitoarele workshop-uri și prezentarea creațiilor artistice realizate de participanți.
Proiectul culminează cu organizarea unei tabere internaționale de creație, desfășurată în perioada 7–11 aprilie la Centrul Multifuncțional din Miercurea Ciuc. În cadrul acesteia, tinerii participanți au realizat lucrări artistice independente, aplicând cunoștințele dobândite. Vernisajul expoziției cu lucrările realizate a avut loc în data de 10 aprilie, la Muzeul Secuiesc al Ciucului.
Prin acest proiect, Consiliul Județean Harghita își reafirmă angajamentul față de sprijinirea tinerilor, susținerea inovației artistice și integrarea tehnologiei în cultură, promovând totodată învățarea non-formală și colaborarea internațională: https://judetulharghita.ro/arts-and-ai-ro/.
Miercurea Ciuc, 11 aprilie 2025