Din păcate, în județul Harghita a avut loc  un nou atac al ursului. De data aceasta, victima, un băiat de 19 ani, a fost atacată de urs, în satul Văleni din comuna Feliceni, potrivit primarului, Zsombori Levente, fiind vorba de un urs care a mai atacat și în trecut.
Cu ajutorul unui tractor membri familiei au reușit să sperie ursul și astfel să-l salveze pe tânăr care a suferit răni la braț, piept și la cap, fiind transportat la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc.
În județul Harghita, anul trecut, au fost înregistrate aproximativ 700 de pagube provocate de urși și în fiecare an sunt din ce în ce mai mulți urși.
„Ar trebui să luăm exemplu de la alte țări
unde banii din fondurile europene sunt destinați special pentru această cauză.
Există o mafie a urșilor, susținută cu fonduri și resurse, și până acest lucru există nu se poate face nimic” a  apreciat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
În acest subiect Borboly Csaba a avut o intervenție live care poate fi urmărită aici: https://www.facebook.com/borbolycsaba.ro/videos

Miercurea Ciuc, 2 august 2022