ANUNȚ DE PARTICIPARE

pentru concursul de proiecte organizat în cadrul Programului anual de sprijinire a cultelor religioase recunoscute de lege,

care își desfășoară activitatea în județul Harghita pe anul 2024

 

   

Ghidul solicitantului

Cerere de finanţare

Declaraţia solicitantului 1

Declaraţia solicitantului 2

 

1. Autoritatea Contractantă: judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii, nr.5, cod fiscal 4245763, tel. 0266-207720, fax 0266-207703.

2. Solicitanţii pot fi: cultele religioase recunoscute de lege, care își desfășoară activitatea în județul Harghita.

3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:

  • Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare,
  • Hotărârea Guvernului nr. 1470/2002 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001, cu modificările şi completările ulterioare,
  • Legea nr. 384/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România,
  • Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
  • Hotărârea Consiliului Județean Harghita nr. 251/2020 privind aprobarea Regulamentului privind acordarea de sprijin financiar cultelor religioase recunoscute de lege, care își desfășoară activitatea în județul Harghita, cu modificările și completările ulterioare.

Acest program contribuie la realizarea unor domenii de intervenție strategice:

  • Strategia culturală a județului Harghita pentru perioada 2021-2030 – V. Sistemul țintă – Programe strategice pct. 2.3 Renovarea imobilelor bisericești în folosul comunității
  • Strategia de protecția monumentelor istorice din județul Harghita pentru perioada 2013-2023 – III. “Dezvoltare integrată: consiliul strategic intersectorial”, IV. “Creșterea atractivității: construire de destinații”.

4. Se acordă finanţare nerambursabilă:

Din bugetul Consiliului Județean Harghita, vor fi alocate sume, pentru completarea fondurilor proprii ale unităților de cult religioase destinate:

  • pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult fără venituri sau cu venituri reduse și a așezămintelor de asistență socială și medicală;
  • pentru proiectarea, construirea ori repararea lăcașurilor de cult;
  • pentru conservarea și întreținerea bunurilor aparținând cultelor și care fac parte din patrimoniul cultural național mobil;
  • pentru amenajarea și întreținerea muzeelor cultural-religioase și colecțiilor muzeale;
  • pentru proiectarea, construirea și repararea sediilor administrative ale eparhiilor, protopopiatelor, parohiilor sau ale centrelor de cult, a cimitirelor, a sediilor unităților de învățământ proprietate a cultelor recunoscute;
  • pentru proiectarea, construirea, amenajarea și repararea clădirilor având destinația de locuințe de serviciu ale personalului clerical, așezămintelor de asistență socială și medicală ale unităților de cult;
  • pentru activitățile de asistență socială și medicală susținute de unitățile de cult;
  • pentru achiziția de mijloace fixe potrivit listei de investiții necesare dotării lăcașurilor de cult, așezămintelor sociale și celor medicale, instituțiilor media, muzeale ale cultelor religioase;
  • pentru realizarea de producții audio-video despre activitățile cultelor religioase.

5. Condiții de participare:

 – Nu se acordă finanțare pentru parohii care nu au justificat sprijinul acordat pentru anul precedent, nu au restituit sumele rămase nejustificate (inclusiv dobânzile și penalitățile de întârziere ale acestor sume).

– În cazul solicitărilor de sprijin financiar pentru întreținere și funcționare, unitățile de cult solicitante trebuie să dovedească obligatoriu, că nu dispun de fonduri suficiente proprii pentru funcționare (unități de cult fără venit sau cu venit redus).

– Solicitarea pentru obținerea sprijinului financiar trebuie să cuprindă obligatoriu avizul cultului sau al unităţii centrale de cult pentru obţinerea sprijinului financiar de la Consiliul Judeţean Harghita.

– Cultele religioase au obligația să participe cu o contribuție proprie minimă de 10% în cazul finanțării/sumei alocate mai mici de 100.000 lei, respectiv de 20% în cazul finanțării/sumei alocate mai mari sau egale cu 100.000 lei. Contribuția proprie minimă se calculează la valoarea finanțării/sumei alocate. Contribuția proprie minimă trebuie să fie asigurată și justificată din devizul depus lângă cererea de finanțare.

– Sumele alocate ca sprijin financiar vor fi transmise direct solicitantului, integral ori eșalonat, cu informarea unității centrale de cult, după caz.

– Documentele justificative trebuie transmise până la data de 15 decembrie 2024. Totodată se recomandă depunerea documentelor justificative în termen de 30 de zile de la terminarea și recepția lucrării, dar nu mai târziu de data de expirare a contractului de finanțare (15 decembrie 2024). În cazul alocării sprijinului financiar în trimestrul IV al anului, justificarea se va face în cel mult 180  de zile de la primirea acestuia.

– În cazul în care solicitarea nu corespunde condițiilor de participare nu va fi selectat pentru finanțare. În acest sens propunem să citiți cu atenție cele înscrise în Ghidul solicitantului!

6. Durata de desfășurare: anul 2024.

7. Locul și perioada de transmitere a cererilor de finanțare:

Solicitantul va transmite cererea de finanțare cu toate documentele anexate, în format electronic (format scanat pdf) la adresele de e-mail info@hargitamegye.ro sau info@judetulharghita.ro

Perioada pentru transmiterea solicitării către Consiliul Județean Harghita: 26 februarie 2024 – 14 martie 2024, ora 12.

8. Solicitarea finanţării nerambursabile: documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile, constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se regăsesc pe site-ul Consiliului Județean Harghita https://judetulharghita.ro/proiecte.

 

Decontarea sprijinului financiar

Dosarul de justificare pentru sprijinul financiar acordat și pentru contribuția proprie trebuie să cuprindă următoarele:

  1. dosar;
  2. adresă de înaintare (vezi anexa);
  3. centralizatorul documentelor anexate care trebuie să cuprindă facturile şi dovada plăţii acestora (ordin de plată, chitanţe sau bonuri fiscale), (vezi anexa);
  4. raportul de justificare pentru sumele primite ca sprijin financiar de la Consiliul Județean Harghita (vezi anexa);
  5. copia extrasului de cont bancar prin care se face dovada primirii banilor de la Consiliul Judeţean Harghita sau chitanţa de înregistrare în evidenţa contabilă a unităţii de cult beneficiare;
  6. proces verbal de adjudecare (inclusiv ofertele pe baza cărora s-a încheiat), (vezi anexa);
  7. facturile fiscale însoţite de dispoziții de plată, ordine de plată, chitanţe, bonuri de casă sau extrase privind viramente bancare, după caz;
  8. proces verbal de recepție (vezi anexa);
  9. fotografii (semnate, datate), care atestă stadiul lucrărilor executate, la data justificării.
  10. În cazul sprijinirii cheltuielilor de deplasare (pe raza județului Harghita): ordin de deplasare, bonuri fiscale pentru combustibil (cu codul fiscal imprimat pe bon, al unității de cult respective). Se decontează maxim 7,5 l combustibil/100 km.
  11. În cazul documentelor vechi, prețioase, codexuri, cărți, aflate în proprietatea cultelor religioase, pentru care s-a solicitat sprijin financiar pentru conservarea acestora, aceste servicii de conservare-restaurare vor fi efectuate de o entitate specializată în restaurare-conservare în acest domeniu.
20.02.2024|

Programele arhivate se pot vizualiza aici

Go to Top