Decizii pentru dezvoltare în cadrul ședinței extraordinare
Consiliul Județean Harghita s-a reunit marți, 16 iulie, în ședință extraordinară, principalele puncte pe ordinea de zi vizând rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli a județului și aprobarea proiectului tehnic și al devizului general în vederea demarării lucrărilor de extindere, modernizare și dotare a Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc.
“Datorită muncii echipei consiliului județean care a lucrat foarte mulți ani la proiectul de modernizare a spitalului și prin implicarea echipei UDMR care s-a aflat la guvernare, datorită căreia am obținut finanțarea de peste 10 milioane de euro, am ajuns și în acest moment în care vor demara lucrările de construire a unei noi aripi a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, care va cuprinde mai multe secții. În câteva zile va porni lucrarea, va fi dificil pentru că vor exista restricții de circulație în perimetrul spitalului și nu se va putea parca. Este vorba de un trafic de cca 1200 de mașini zilnic. Pe primul loc a fost asigurarea accesului la locul de muncă al personalului spitalului, așadar îi mulțumesc primarului Korodi Attila și societății Csiki Trans care va asigura curse speciale din diferite locații din oraș. Pacienții și cei care vor să vină în vizită vor trebui să se pregătească pentru a găsi loc de parcare în oraș, pentru a ajunge la spital vor avea la dispoziție cursele regulate. Din două în două săptămâni ne vom întâlni și vom discuta ce trebuie făcut. E o provocare, dar am încredere că orașul va fi capabil să facă eforturile necesare pentru a evita ambuteiajele și pentru ca lucrările să se desfășoare în condiții optime. Este necesar efor din partea tuturor“, a subliniat Borboly Csaba, Președintele Consiliului Județean Harghita.
Totodată , președintele a subliniat că pe parcursul lucrărilor cetățenii vor fi informați cu privire la locurile de parcare și orarul curselor.
În cadrul ședinței a fost aprobată și finanțarea pe care Consiliul Județean Harghita o acordă competiției sportive „Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc -2024 ”, un eveniment care, așa cum a apreciat președintele, pune județul pe harta competițiilor internaționale de gen. Suma aprobată este de 90 de mii de lei, turul urmând a se desfășura în perioada 7-10 august în diferite localități din județele Harghita, Covasna și Mureș.
Comunei Avrămești, din cota de 6%impozit pe venit din fondul aflat la dispoziția consiliului județean, i-a fost alocată suma de 200 de mii de lei pentru reabilitarea Casei de Cultură din satul Andreeni.
La rubrica diverse, președintele a adus în discuție situația sectorului de drum județean DJ1321-DJ133-DJ137A, Lot 3, care a fost împărțit în trei loturi și pentru care, deși au fost multe contestații și piedici, s-a ajuns în etapa de primire a ofertelor, în data de 15 iulie împlinindu-se termenul de depunere a acestora.
Ședința poate fi urmărită aici : https://www.facebook.com/judetulharghita
Miercurea Ciuc, 16 iulie 2024