Consiliul Județean Harghita s-a întrunit în ședință extraordinară

Actualizarea documentației privind investiția de aproape 50 km de sistem rutier spre granița cu județul Brașov – Ocland, Ulieș, Petecu, (DJ137A), respectiv Ocland, Sânpaul, Petreni, Orășeni, Daia, Ighiu, Tăureni, Ulieș (DJ131–DJ133), granița cu județul Covasna, a fost motivul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Harghita, care a avut loc online, marți, 14 noiembrie. De asemenea, în cadrul ședinței a fost votată întreținerea de iarnă a drumurilor județene.
Ședința poate fi urmărită accesând link-ul de mai jos:
https://www.facebook.com/judetulharghita/videos

„Am făcut eforturi supraomenești pentru a scoate din impas această investiție, care este importantă pentru zona Odorhei, dar și pentru întreg județul. Sistemul de achiziții publice din România este inadecvat, și se pot câștiga licitații cu prețuri subestimate. Investiția din zona Odorhei este într-o astfel de situație, o altă cauză fiind și creșterea prețurilor la materialele de construcții. Sper că justiția și Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României ne vor da dreptate, dat fiind faptul că antreprenorul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate. Vom examina situația și în ceea ce privește diferența de preț, și posibilitatea de a solicita despăgubire pentru această diferență din partea firmei”,

a declarat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita. Totodată, președintele Consiliului Județean Harghita a mai adăugat faptul că scopul instituției este, în primul rând, de a construi drumul, iar în al doilea rând, reducerea cât mai mult posibil a pierderilor financiare.

După cum am comunicat și anterior, un antreprenor italian a câștigat achiziția publică pentru construirea drumului respectiv și nu a respectat contractul. În urma reclamațiilor continue ale locuitorilor, și a inspecțiilor pe teren, s-a constatat că firma nu lucra conform planului stabilit, în consecință, Consiliul Județean Harghita a fost nevoit să rezilieze contractul.

Astfel, în cadrul ședinței au fost adoptate documentele actualizate ale proiectului de investiții, iar procedura de achiziție publică pentru lucrări va fi relansată.

„Ne-am străduit mult în ultimul an și mă bucur că am ajuns să facem un alt pas important în implementarea proiectului. Această investiție va conecta multe localități mici și le va aduce la viață. Costul proiectului aproape că s-a dublat, dar această sumă va fi redusă, deoarece există lucrări deja finalizate. Ne-am consultat și cu Agenția Pentru Dezvoltare Regională Centru, și am cerut etapizarea proiectului. Mulțumesc tuturor colegilor din Direcția Generală Tehnică a Consiliului Județean și juriștilor pentru efortul depus, deoarece a fost dificilă procedura rezilierii contractului cu firma italiană. Chiar dacă pierdem ceva timp din cauza situației dificile, vom finaliza proiectul, pentru că asta e și așteptarea comunității”,

a apreciat Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita.
Din partea Direcției Generale Tehnice a Consiliului Județean Harghita, directorul general adjunct, Chiorean Adrian, a explicat detaliile tehnice subliniind faptul că actualizarea proiectului a fost necesară după rezilierea contractului. Au fost modificate detaliile care nu sunt conform expertizei tehnice, spre exemplu, construirea de podețe sau lărgirea drumului.

„Sper că vom găsi un ofertant serios pentru achiziția actuală, și vom putea continua construirea drumului, la primăvară. De asemenea, suntem încrezători că negocierile și acordurile dintre România și Uniunea Europeană vor continua într-o direcție în care finanțarea va fi menținută sau chiar completată. Vom avea nevoie și de finanțare guvernamentală pentru această investiție, deoarece Consiliul Județean Harghita nu dispune fonduri pentru a acoperi diferența. În această muncă ne bazăm și pe sprijinul parlamentarilor noștri, dar și al guvernului”

– a subliniat Borboly Csaba.
În cadrul ședinței s-a votat și întreținerea de iarnă pe drumurile județene, modificarea față de anul trecut fiind aceea că tronsonul menționat mai sus va fi deszăpezit de firma proprie a Consiliului Județean Harghita, Întreținere Drumuri Harghita SRL.

„În județul Harghita suntem pregătiți pentru iarnă, nu ne va lua prin surprindere”

, a spus Borboly Csaba.

Miercurea Ciuc, 14 noiembrie 2023