Editura Hargita Népe cu sediul în Miercurea Ciuc, B-ul Timișoarei nr. 4
organizează concurs pentru ocuparea postului contractual vacant:
- Numărul și denumirea posturilor:
Redactor IA (nedeterminat) Studio– 1 post
Condiții de participare:
- studii superioare cu diplomă de licență
- vechime în domeniu minimum 7 ani,
- condițiile generale conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare:
- Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs, care va conține următoarele documente:
- cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului instituției publice organizatoare;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte, care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- carnetul de muncă sau adeverințele care atestă vechimea în muncă (dacă este cazul).
- cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
- curriculum vitae;
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul documentului prevăzut la lit. e, candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului. Actele prevăzute la lit. b și lit. d vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
- Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească candidații pentru a participa la concursul pentru ocupare unui post, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare:
- are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- cunoaște limba română, scris și vorbit;
- are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
- Concursul va avea loc la sediul Editura Hargita Népe (Miercurea Ciuc, B-ul Timișoarei nr. 4., et. II), după cum urmează:
– proba scrisă va avea loc în data de 09.05.2024, ora 11,00.
– proba de interviu va avea loc în data de 14.05.2024, ora 11,00.
Dosarul de concurs se poate depune la sediul Editura Hargita Népe, (Miercurea Ciuc, B-ul Timișoarei nr. 4, etaj II) în perioada 10.04.2024-26.04.2024, între orele 8,00 – 15,00.
Relații suplimentare se pot obține de la sediul instituției și prin telefon 0266-372633.
Condițiile de participare la concurs și bibliografia stabilită se afișează la sediul Editurii Hargita Népe respectiv și pe site-ul https://judetulharghita.ro/consiliul-judetean-harghita/cariera/.
- CALENDARUL de desfășurare a concursului:
Nr.crt. | Activitatea planificată | Perioada de desfășurare |
1 | Înscrierea candidaților | 2024.04.10. – 2024.04.26. |
2 | Selectarea dosarelor de concurs | 2024.04.29. |
3 | Afișarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs | 2024.04.29. |
4 | Contestarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs | 2024.04.30. |
5 | Afișarea rezultatelor contestațiilor selecției dosarelor de concurs; listelor nominale ale candidaților admiși | 2024.05.07. |
6 | Prima probă a concursului- proba scrisă | 2024.05.09. |
7 | Afișarea rezultatelor la proba scrisă | 2024. 05.09. |
8 | Contestarea rezultatelor probei scrisă | 2024. 05.10. |
9 | Afișarea rezultatelor contestațiilor la proba scrisă | 2024. 05.13. |
10 | A doua probă a concursului – proba orală | 2024. 05.14. |
11 | Afișarea rezultatelor la proba orală | 2024. 05.14. |
12 | Contestarea rezultatelor proba orală | 2024. 05.15. |
13 | Afișarea rezultatelor contestațiilor la proba orală și a rezultatelor finale ale concursului | 2024.05.16. |
- Bibliografie: aici
- Rezultatul selecției dosarelor: aici
- Rezultatul probei scrise: aici
- Rezultatul interviului: aici
- Rezultatul final a concursului: aici
Lőrincz Csaba Levente
manager