DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI HARGHITA

O R G A N I Z E A Z Ă

Concurs pentru ocuparea  postului vacant

 

la Centrul de Plasament de Tip Familial nr.1 Cristuru Secuiesc

Educator cu studii M–  pe durată nedeterminată                                                     2 posturi

Condiţii de participare:

  • Studii medii cu diplomă de bacalaureat
  • Capacitatea de a lucra în echipă
  • Vechime minim 1 an

Durata timpului de lucru 8 ore/40 ore săptămână

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:

  1. a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
  2. b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  5. e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  6. f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  7. g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
  8. h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Concursul se va organiza în data de  23 februarie 2023, ora 10,00 conform calendar anexat la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Miercurea  Ciuc, P.ţa Libertăţii  nr.5, cam 301.

Relaţii suplimentare se obţin la Serviciul resurse umane, telefon 0266-207761.

Dosarele se depun până la data de  15 februarie 2023  la sediul direcţiei, şi vor cuprinde:

  • Formularul de înscriere la concurs
  • Actul de identitate, în original şi în copie
  • Diplomele de studii în original şi în copie
  • Documentele care atestă vechimea în muncă si în specialitatea studiilor solicitate în original și copie
  • Adeverinţă medicală de la medicul de familie
  • Curriculum vitae, model european
  • Cazier judiciar în original,
  • Adeverință de integritate
  • Certificat de integritate

 

DIRECTOR GENERAL

ELEKES ZOLTÁN