Compania Națională de Investiții a preluat în sfârșit șantierul

Consiliul Județean Harghita a predat miercuri, 6 noiembrie, Companiei Naționale de Investiții (CNI),  șantierul Unității de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență  Miercurea Ciuc.

Conform planului, la subsol vor fi amplasate, alături de spațiul de protecție colectivă, radiologia și imagistica, depozitele de produse medicale, centrala termică și arhiva. La parter se va desfășura activitatea de primire urgențe, a cărei capacitate actuală de 14 paturi va fi mărită la 28, cu posibilitatea de extindere ulterioară, dacă va fi necesar. Totodată, va exista o secție separată pentru tratarea cazurilor de urgență pentru copii, cât și pentru adulți.

La primul și al doilea etaj vor fi birourile administrative, biblioteca, sălile de conferințe și de ședințe, precum și alte birouri. Termenul de execuție este de 30 de luni, iar valoarea totală a investiției depășește 70 de milioane de lei. Investiția este realizată de asocierea de firme Far Foundation S.R.L., Sfera Con S.R.L., Port Trans S.R.L. și Consiliere Financiară MB S.R.L.

“Scopul nostru este să oferim servicii de sănătate de calitate și fără sincope pentru locuitorii județului Harghita. Dezvoltările Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc au prins avânt în ultimii ani datorită prezenței UDMR la guvernare, însă, din păcate, după ce am fost excluși, a fost încetinit acest proces. În următorul an și jumătate această investiție trebuie realizată conform contractului, dar garanția realizării o văd cu adevărat doar în cazul în care UDMR va reveni la guvernare”

– a apreciat Bíró Barna – Botond, președintele Consiliului Județean Harghita.

În continuare, pe durata lucrărilor, cazurile de urgență vor fi primite la intrarea principală a spitalului.

Miercurea Ciuc, 7 noiembrie 2024