Prioritatea: sprijinirea familiei și a valorilor acesteia ca fundament al dezvoltării comunității
În data de 15 mai se sărbătorește anual Ziua Internațională a Familiei, motiv pentru care, Consiliul Județean Harghita a lansat o nouă inițiativă menită a deveni tradiție pentru colectivul instituției – “Zi de lucru în familie la Consiliul Județean Harghita”.
Cu acest prilej au fost organizate o serie de evenimente pentru toate vârstele, prin care colegii, împreună cu copiii lor, să se poată bucura de o zi în familie la locul de muncă.
Printre evenimentele organizate s-au numărat: teatru de păpuși, sub coordonarea Bibliotecii Județene „Kajoni János”, demonstrație de prim ajutor și salvare montană, prin implicarea Serviciului Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita, vizitarea instituției, prin implicarea colegilor, tehnici de cusut organizate de Școala Populară de Artă “Vámszer Géza”, „Safari cu instrumente digitale” – prezentare de instrumente digitale, grație compartimentului de digitalizare al instituției.
Prin acest demers, Consiliul Județean Harghita dorește să sublinieze importanța pe care o acordă familiei și programelor de sprijin ale acesteia.
În 2022, prin sprijinul Consiliului Județean Harghita, a fost reabilitat Centrul de Sănătate de la Sânmartin, care oferă servicii de recuperare neuropsihomotorie pentru copii , valoarea investiției fiind de 5,38 milioane de lei.
În ultimii trei ani, din cota de 6% impozit pe venit, Consiliul Județean Harghita a alocat sume considerabile pentru investiții în beneficiul familiei, astfel: în 2021 au fost alocate 3,5 milioane de lei pentru grădinițe și școli, în 2022, 4,4 milioane de lei și în 2023, 3 milioane de lei. Totodată, pentru dezvoltarea și înfrumusețarea zonelor rezidențiale, au fost alocate peste 6,5 milioane de lei.
Consiliul Județean Harghita, prin Direcția Programe și Proiecte a implementat de-a lungul timpului o serie de programe dedicate familiei, legate de tradițiile culturale, care au cuprins activități de artizanat, spectacole, teatru de păpuși, concerte, cu scopul de a consolida valorile familiei în comunitate.
Programul „Zâmbet de copil” derulat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Harghita, instituție subordonată consiliului județean, este un alt demers de succes al Consiliului Județean Harghita, prin care, mai multe grădinițe, centre de zi, secții de pediatrie din spitale, au fost înfrumusețate, pentru a le oferi copiilor un mediu vesel și primitor.
Demersurile instituției nu s-au axat doar pe copii ci și pe evenimente pentru familii, derulate în colaborare cu instituțiile subordonate: Festivalul de muzică veche, Zilele județului Harghita, Zilele Ținutului Secuiesc, Târguri tradiționale.
De asemenea, începând cu anul 2013, Consiliul Județean Harghita derulează Programul anual de sprijinire a activităților destinate familiilor din judeţul Harghita, care are drept scop sprijinirea organizării unor forumuri, întâlniri, conferinţe sau seminarii destinate familiilor din judeţ; a desfășurării activităților educaționale remediale destinate familiilor în vederea combaterii sărăciei; organizare unor evenimente pentru copiii din judeţ; a programelor mamă-copil. Bugetul alocat în fiecare an acestui program a fost de 70 de mii de lei.
În perioada 2021-2024, 115 proiecte dedicate familiei au fost finanțate de Consiliul Județean Harghita, ceea ce denotă importanța acestui program în demersurile de consolidare a familiilor în județ.
Miercurea Ciuc, 15 mai 2024