Eveniment online de promovare a lecturii
Începând cu anul 2022, ziua de 15 februarie a devenit Ziua Națională a Lecturii cu prilejul căreia se pot organiza activități menite a evidenția rolul și importanța lecturii în formarea și dezvoltarea personală.
În acest scop, Consiliul Județean Harghita a lansat o provocare în mediul online, Mișcarea de Lectură, al cărei scop este de a promova frumusețea dar și utilitatea lecturii.
Evenimentul și detaliile acestuia pot fi lecturate aici: https://www.facebook.com/events/1261265464732502
Borboly Csaba, președintele consiliului județean, într-un blog dedicat Zilei Naționale a Lecturii, a apreciat importanța lecturii în dezvoltarea personală, subliniind „Copiii și tinerii au nevoie de exemple și noi le putem oferi în această zi, dar nu numai, un bun exemplu despre cum să crească și să se dezvolte prin citit. Noi putem să le trezim curiozitatea de a deschide o carte, citindu-le când sunt mici, provocându-i la lecturi mai dificile, când sunt mari. Un copil care citește va fi un adult care gândește, spune un proverb, și eu cred cu tărie în el! Și dacă citim, învățăm să gândim liber, pentru că doar astfel putem dezvolta idei noi, chiar și idei critice ˮ.
Blogul președintelui poate fi lecturat aici : https://www.borbolycsaba.ro/ro/?p=6462
Miercurea Ciuc, 10 februarie 2023