CONSILIUL JUDEŢEAN HARGHITA

cu sediul în Miercurea-Ciuc, Piaţa Libertăţii nr. 5.

Organizează concurs pentru ocuparea funcției publice de execuție vacantă,

 în baza art. VII din OUG nr. 115/2023 – alin. 2 lit. a) și art. VII alin. (7)/XI/XII din OUG 121/2023 pentru modificarea și completarea Codului administrativ:

 

Direcția generală tehnică, Serviciul investiții drumuri județene, Compartimentul investiții drumuri județene:

  • Post unic: Consilier, clasa I, grad profesional debutant

 

Condiţii de participare:

  • condiţii generale prevăzute la art. 465 din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă domeniu de studiu: Inginerie civilă, specialiarea: Construcții civile, Industriale și agricole;
  • nu necesită vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;

 

Concursul va avea loc la sediul Consiliului Judeţean Harghita, după cum urmează:

  • proba scrisă – 03 aprilie 2024, ora 12.00
  • proba de interviu – Proba interviului se susţine de regulă, într-un termen de maximum 8 zile lucrătoare de la data afişării rezultatului probei scrise. Data, ora şi locul susţinerii probei interviului se afişează odată cu rezultatele la proba scrisă.

 

Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

 

Dosarele de concurs se depun la sediul Consiliului Județean Harghita până la data de 20 martie 2024 (inclusiv), în termen de 20 zile de la data afişării anunţului – în perioada 01.03.2024-  20.03.2024.

Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită se afişează la sediul Consiliului Judeţean Harghita respectiv și pe site-ul Consiliului Județean Harghita: https://judetulharghita.ro/consiliul-judetean-harghita/cariera/

 

Locul de depunere a dosarului de concurs și datele de contact: sediul Consiliul Județean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5, cod poștal 530140, județul Harghita.

Persoana responsabilă cu primirea dosarelor de concurs este doamna Veres Ingrid-Krisztina, consilier, la Direcția resurse umane și comunicare, telefon 0266-207700 int. 1406, 1408, adresa de e-mail: veresingrid@judetulharghita.ro .

 

Atribuţii stabilite în fişa postului, precum şi alte date necesare desfăşurării concursului:

În cazul lucrărilor de întreținere sau a serviciilor de deszăpezire

  1. elaborează Referatul de necesitate și Nota justificativă privind estimarea valorii contractului în vederea introducerii achiziției în Programul anual al achizițiilor publice;
  2. elaborează Caietul de sarcini/Necesități minime obligatorii, Referatul de necesitate, Notă justificativă privind estimarea valorii și Contractul-model, în vederea lansării procedurii de achiziție publică;
  3. completează Contractul-model cu datele societății câștigătoare, angajează suma necesară încheierii acestuia (prin completarea și semnarea Propunerii de angajare a cheltuielii și a Angajamentul bugetar) și asigură obținerea tuturor semnăturilor necesare valabilității contractului, transmițând partenerilor contractuali proiectul contractului în numărul de exemplare necesare, cu respectarea reglementărilor proprii ale Consiliului Județean Harghita;
  4. urmărește constituirea garanției de bună execuție, cu respectarea condițiilor contractuale;
  5. emite Ordinul de începere a lucrărilor;
  6. pe parcursul vizitelor pe amplasamente va face fotografii/capturi video, ce vor fi transmise pe cale electronică șefilor ierarhici și elaborează rapoarte de verificare a amplasamentului la vizita pe teren (completare check list, fotografii/video pentru documentarea situației la momentul vizitei);
  7. notifică supraveghetorul/dirigintele de șantier (dacă este cazul) și executantul, în scris, privitor la eventualele neconcordanțe observate pe amplasament;
  8. verifică dacă sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea, respectiv achitarea facturilor, în caz contrar, în termenul prevăzut în contract, inițiază procedura modificării facturii;
  9. la eventualele neconcordanțe aritmetice în situațiile/certificatele de plată înaintate spre decontare, solicită remedierile necesare
  10. întocmește documentele de plată în baza facturilor emise, asigurând ca acestea să fie achitate înăuntrul termenului de plată prevăzut în contract;
  11. pregătește Dispoziția președintelui Consiliului Județean Harghita privind numirea Comisiei de recepție la terminarea lucrărilor, organizează recepția la terminarea lucrărilor și pregătește Procesul-verbal de recepție;
  12. completează documentul constatator primar referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale în exemplarele prevăzute de lege și transmite către Serviciul achiziții publice;
  13. întocmește adresa de eliberare a 70% din valoarea garanţiei de bună execuție și transmite atât către Banca/Societatea emitentă, cât și către executant;
  14. întocmește adresa de eliberare a restului de 30% din valoarea garanţiei de bună execuție și transmite atât către Banca/Societatea emitentă, cât și către executant;
  15. completează documentul constatator final referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale în exemplarele prevăzute de lege și transmite către Serviciul achiziții publice;
  16. efectuează reviziile de supraveghere (de 2 ori pe săptămână), reviziile curente (de 2 ori pe an), reviziile periodice (anual, în cadrul unei Comisii interne DGT) și reviziile speciale (după producerea de calamități sau apariția unor modificări în comportarea ansamblului sistem rutier, în cadrul unei Comisii interne DGT).

În cazul în care întreținerea reprezintă așternerea unui covor asfaltic, pentru supravegherea acestor lucrări se contractează un diriginte de șantier. Prin urmare, atribuțiile descrise la punctul 5 se dublează, precum în etapa de execuție a lucrărilor aferente unor obiective de investiții.

 Alte atribuţii specifice ale postului/compartimentului:

  1. Urmărește derularea contractelor de reparații și întreținere pe drumurile județene
  2. Răspunde de urmărirea derulării contractelor de investiții
  3. Răspunde de evidenţa investiţiilor până la recepția finală;
  4. Efectuează revizii (de 2 ori pe săptămână), revizii curente (de 2 ori pe an) pe bază de Proces verbal de revizie, revizii periodice – anual -, pe bază de Proces verbal de revizie și revizii speciale (după producerea de calamități sau apariția unor modificări în comportarea ansamblului sistem rutier, în cadrul unei Comisii interne DGT).
  5. Colaborează cu organele de poliție și contribuie la îmbunătățirea semnalizării rutiere pe drumurile din administrare;
  6. Asigură prin Contractele de întreținere, întreținerea, schimbarea, înlocuirea semnalizărilor rutiere;
  7. Asigură procesul de informare prin asigurarea datelor și informațiilor – inclusiv prin fotografii – în vederea organizării de evenimente specifice (conferințe de presă, comunicate de presă, articole, consultări publice, materiale de promovare, etc.), cel puțin în următoarele patru etape de realizare al investițiilor:
  • la identificarea necesității realizării investiției pe drumurile județene;
  • înainte de aprobarea realizării documentațiilor tehnice (Studiu de prefezabilitate, Studiu de fezabilitate, Proiect Tehnic, etc.);
  • la începerea lucrărilor de investiții pe drumurile județene;
  • la finalizarea lucrărilor de investiții pe drumurile județene
  1. Urmărește realizarea măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor;
  2. Colaborează cu angajații şi/sau reprezentanţii angajaților, serviciile externe de prevenire şi protecţie, medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de prevenire şi protecţie;
  3. Informează angajatorul, în scris, asupra deficienţelor constatate în timpul controalelor efectuate la locul de muncă şi propune măsuri de prevenire şi protecţie;
  4. Asigură informarea şi instruirea angajaților în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi verifică cunoașterea şi aplicarea de către angajați a informaţiilor primite;
  5. Ține evidenţa posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare;
  6. Ține evidenţa posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii, necesită testarea aptitudinilor şi/sau control psihologic periodic;
  7. Ține evidenţa echipamentelor de muncă şi urmărește ca verificările periodice şi, dacă este cazul, încercările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate de persoane competente, conform prevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă;
  8. Identifică echipamentele individuale de protecţie necesare pentru colegii din direcția tehnică şi întocmește necesarului de dotare a angajaților cu echipament individual de protecţie, conform prevederilor Hotărârii Guvernului 1048/09.08.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă;
  9. Urmărește întreţinerea, manipularea şi depozitarea adecvată a echipamentelor individuale de protecţie şi a înlocuirii lor la termenele stabilite, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1048/2006;
  10. Participă la cercetarea evenimentelor conform competenţelor prevăzute la art. 114-148 din Hotărârea de Guvern 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006;
  11. Întocmirea evidenţelor conform competenţelor prevăzute la art. 114-148 în HG 1425/2006.

 

Conţinutul dosarului de concurs și modalitatea de înscriere la concurs:

Dosarul de concurs conţine, în mod obligatoriu:

a) formularul de înscriere prevăzut la art. 137 lit. b) din Anexa nr. 10 din OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare prin raportare la art. VII din OUG nr. 121/2023;

b) copia cărţii de identitate;

c) copia actului doveditor emis de autorităţile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naştere;

d) copia carnetului de muncă şi/sau a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea postului deţinut, potrivit prevederilor din prezentul cod, după caz;

e) copii ale diplomelor de studii sau echivalente, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări sau deţinerea unor competenţe specifice, după caz;

f) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior demarării etapei de selecţie de către medicul de familie al candidatului, şi a avizului psihologic eliberat pe baza unei evaluări psihologice organizate prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii, valabil potrivit prevederilor legale;

g) cazierul judiciar;

h) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică;

i) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, privind faptul că, în ultimii 3 ani, persoana nu a fost destituită sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare.

j) Curriculum vitae, model comun european;

k) O scrisoare de recomandare de la unul din ultimele trei locuri de muncă/sau de la un cadru didactic (în cazul posturilor de debutant).

 

Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere. În acest caz, candidatul declarat admis la proba de verificare a eligibilităţii şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă are obligaţia să completeze dosarul de concurs pe tot parcursul desfăşurării etapei de selecţie, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcţia publică. În situaţia în care, la înscrierea la concurs, candidatul solicită expres

preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită potrivit legii şi procedurii aprobate la nivel instituţional.

Conform dispozițiilor art. VII alin. (15) din OUG nr. 121/2023 coroborate cu cele ale art. 38 alin. (7) din Anexa 10 la OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, modelul orientativ al adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată care atestă vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor este prevăzut la art. 137 lit. e) din Anexa 10 la OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.

Modalitatea de înscriere la concurs

Potrivit dispozițiilor art. VII alin. (17) din OUG nr. 121/2023, dosarul de concurs se poate depune personal de către candidat, se poate transmite prin intermediul unui serviciu de curierat sau se poate transmite în format electronic, la adresa de e-mail indicată de autoritatea sau instituţia publică în anunţul de concurs. Dosarelor de concurs transmise de candidaţi la adresa de e-mail indicată de autoritatea sau instituţia publică în anunţul de concurs după terminarea programului de lucru al autorităţii sau instituţiei publice, dar în perioada de depunere a dosarelor de concurs, li se atribuie număr de înregistrare în ziua lucrătoare următoare, iar dosarul de concurs este considerat ca fiind depus în termen.

Documentele care constituie dosarul de concurs se depun în copie, cu obligaţia candidatului de a prezenta secretarului comisiei de concurs originalele acestor documente, pentru certificare pentru conformitate cu originalul, până cel târziu la data desfăşurării probei interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcţia publică în cazul promovării concursului.

  • Atribuțiile postului

Direcția generală tehnică

  • Bibliografia și tematica poate fi descărcat aici:

Direcția generală tehnică

  • Rezultatul selecției dosarelor:

Direcția generală tehnică

  • Rezultatul probei scrise:

Direcția generală tehnică

  • Rezultatul interviului:

Direcția generală tehnică

  • Rezultatul final:

Direcția generală tehnică

Borboly Csaba

Președinte