În cadrul ședinței ordinare a consiliului județean s-au luat decizii pentru sprijinirea cooperării interetnice, dezvoltarea carierei tinerilor, educație în condiții optime și atragerea medicilor specialiști.
A fost aprobat Programul multianual de cooperare interetnică și bilingvism prin care se dorește elaborarea unui Cod de Bună Conviețuire Interetnică bazat pe concepte științifice și empirice, propunându-și promovarea în rândul localnicilor şi a administrației publice locale a importanței conceptului de colaborare, un rol deosebit avându-l colectarea mai multor idei, opinii, sugestii, experiențe profesionale în vederea implementării acestora în folosul comunităților din județul Harghita.
„ Mergem înainte cu codul bunei conviețuiri- vrem să aflăm care sunt sensibilitățile, pe de o parte din perspectiva comunității românești, indiferent dacă vorbim de percepții, pe de altă parte din perspectiva comunității maghiare, așteptări, resentimente, cu metode științifice, pentru a găsi soluții care să ducă la o bună cooperare și conviețuire” a apreciat Borboly Csaba, președintele consiliului județean.
În cadrul ședinței a fost aprobată derularea Programului de Internship prin care Consiliul Județean Harghita își propune să acorde șanse reale tinerilor absolvenți de studii superioare pentru integrarea lor pe piața muncii. Programul își propune valorificarea potențialului, cunoștințelor și a abilităților internilor în scopul dezvoltării acestora, familiarizarea cu procesul legislativ și administrativ, respectiv îmbunătățirea cunoștințelor și a abilităților acestora.
„Proiectul de hotărâre de care noi toți putem fi mândri, este referitor la Programul de Internship care a obținut rezultate foarte bune din anul 2019 când a devenit funcțional. Este un program de succes pentru că din cei 28 de tineri care au fost angajați cu contract de intern pe o durată de 6 luni, 11 au rămas definitiv în aparatul propriu sau la instituții subordonate. În șase luni tinerii pot decide ce îi interesează și unde vor să lucreze. Este o șansă în plus pentru tineri dar și pentru asigurarea resursei umane” a punctat președintele consiliului județean.
Pentru a reduce deficitul de cadre medicale specializate la nivelul județului Harghita, în vederea atragerii tinerilor specialiști care să-și desfășoare activitatea la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, au fost aprobați noi indicatorii tehnico-economici pentru construirea locuințelor de serviciu, valoarea investiției ridicându-se la 3.059.344,28 lei.
Din cota de 6% impozit pe venit a fost aprobată repartizarea sumei de 350 mii lei către Municipiul Gheorgheni pentru realizarea investiției privind „Amenajarea curții Liceului teoretic Sfântu Nicolae din Gheorgheni”, obiectivul principal fiind asigurarea accesului elevilor în școală în condiții decente.
Tot din 6% impozit pe venit a fost aprobată repartizarea Comunei Subcetate a sumei de 300 mii lei pentru investiția „Înființarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare menajeră în comuna Subcetate, județul Harghita” în vederea asigurării accesului la sursă de apă de calitate pentru locuitorii comunei.
Miercurea Ciuc, 31 martie 2022