DGASPC Harghita, partener într-un proiect național pentru dezvoltarea unui centru multifuncțional destinat victimelor violenței domestice

Consiliul Județean Harghita susține acest demers

Un centru multifuncțional destinat victimelor violenței domestice, care va include șase locuri de găzduire temporară și servicii integrate de sprijin, va  putea fi dezvoltat în județul Harghita prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană. Participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Harghita, în calitate de partener, în cadrul proiectului „VENUS II – AEQUILIBRIUM – Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice” s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Județean Harghita din 12 octombrie.

Necesitatea dezvoltării acestor servicii este evidențiată de numărul cazurilor de violență domestică înregistrate la nivel județean. Potrivit datelor DGASPC Harghita, în anul 2026 au fost comunicate Compartimentului Violență în Familie 275 de cazuri. Totodată, instituția constată o creștere a solicitărilor de sprijin, inclusiv pentru protecția și găzduirea temporară a victimelor.

În prezent, în județul Harghita funcționează o locuință protejată destinată victimelor violenței domestice. Prin noul proiect se urmărește completarea serviciilor existente și dezvoltarea unui centru multifuncțional, care să ofere atât găzduire temporară, cât și servicii de recuperare, consiliere și sprijin pentru reintegrarea socială și socioprofesională a victimelor.

Proiectul este inițiat și coordonat de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), în parteneriat cu 40 de instituții publice și autorități ale administrației publice locale din 40 de județe și l are ca obiectiv general îmbunătățirea și dezvoltarea, la nivel național, a măsurilor de sprijin și a serviciilor sociale destinate prevenirii și combaterii violenței domestice, prin dezvoltarea unei rețele de centre multifuncționale și furnizarea unor servicii integrate, adaptate nevoilor victimelor violenței domestice și ale minorilor aflați în îngrijirea acestora.

Acesta urmează să fie depus pentru finanțare în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, prin apelul destinat dezvoltării centrelor multifuncționale pentru protejarea și reintegrarea socială a victimelor violenței domestice. În cadrul parteneriatului, DGASPC Harghita va fi responsabilă de organizarea și operaționalizarea centrului multifuncțional, precum și de furnizarea serviciilor integrate la nivel județean.

Elekes Zoltan, directorul DGASPC Harghita, a punctat că este vorba de un proiect care să ofere un sprijin real victimelor violenței domestice, nu doar cazare, ci și consiliere psihologică și juridică. Acesta a mai punctat că, în ultima perioadă, colaborarea cu UAT-urile, jandarmeria și poliția e din ce în ce mai bună, săptămânal fiind primite cca 10 cazuri de violență domestică care necesită sprijin. Prin acest proiect va putea fi finanțată nu doar pornirea ci și funcționarea centrului.

Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita, a adresat mulțumiri echipei DGASPC Harghita pentru activitatea desfășurată în ultimii ani, apreciind implicarea în elaborarea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, precum și rezultatele obținute prin intermediul acestora.

Totodată, în cadrul ședinței au fost aprobate prețurile unitare pentru întreținerea curentă pe timp de iarnă pe drumurile județene ce vor fi aplicate de Societatea Întreținere Drumuri Harghita SRL, societatea Consiliului Județean Harghita, în zona Ciuc și Odorhei, precum și transmiterea în administrarea Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc a unor spații din clădirea principală a imobilului situat în comuna Sânmartin, pentru continuarea în bune condiții a lucrărilor de reabilitare a Centrului de Recuperare și Reabilitare Sânmartin.

Miercurea Ciuc, 12 octombrie 2026