În 23 februarie a avut loc la Miercurea Ciuc prima întâlnire a  actorilor locali implicați în noua perioadă a proiectului CD-ETA – „Collaborative Digitization of Natural and Cultural Heritage” „Digitalizarea patrimoniului natural și cultural în colaborare” organizată de către Consiliul Județean Harghita.

Proiectul, care se desfășoară din 2016 în cadrul programul Interreg Europe, a fost prelungit,  pentru o perioadă de un an, începând din octombrie 2021 până la 30 septembrie 2022.

Tema proiectului a devenit și mai importantă în timpul pandemiei datorită obiectivului său principal – digitalizarea patrimoniului natural și cultural și punerea în aplicare a celor mai bune practici în regiunile participante – ca urmare a necesității adaptării activității la restricțiile impuse de pandemie.

Pandemia, restricțiile și măsurile de securitate în acest context, au supus instituțiile de cultură la o serie de provocări, așadar, scopul cooperării internaționale în noua perioadă a proiectului CD-ETA este de a colecta și împărtăși acele bune practici care în această perioadă au  sprijinit funcționarea instituțiilor culturale.

Pe parcursul implementării noii etape a proiectului, se vor organiza seminarii tematice interregionale online a căror scop este schimbul de experiență între organizațiile participante cu privire la provocările crizei COVID. În același timp, în cadrul unui tur de studiu virtual pot fi cunoscute măsurile și soluțiile virtuale spaniole și estoniene.

La evenimentul din 23 februarie, reprezentanții instituțiilor de cultură, ai teatrelor și ansamblurilor de dans popular din județul Harghita au împărtășit publicului ideile de supraviețuire în context cu pandemia, idei care i-au ajutat să-și continue activitățile într-o anumită formă, și să evite concedierile.

Majoritatea vorbitorilor au fost de părere că, în ciuda dificultăților cauzate de pandemie, ultimii doi ani au contribuit la dezvoltarea instituțiilor în mai multe feluri: utilizarea versatilă a instrumentelor online, diseminarea evenimentelor în mediul online către publicul din țară și de peste hotare,  digitalizarea valorilor culturale.

În cadrul întâlnirii, cei prezenți au putut face cunoștință cu cele mai bune practici ale partenerilor care au fost discutate la prima întâlnire internațională online a noii etape a proiectului.

Concluzia acestei întâlniri a fost aceea că, deși modalitățile digitale au sprijinit activitatea instituțiilor culturale, țelul activităților, evenimentelor culturale este să adune publicul.

Următoarea activitate în cadrul proiectului CD-ETA va găzdui un seminar internațional online, în perioada 1–2 martie, în cadrul căruia partenerii vor împărtăși cele mai bune practici din regiunile lor și cei interesați vor putea participa la o vizită virtuală în regiunea Ribera Alta din Spania.

Miercurea Ciuc, 23 februarie 2022