Până pe 3 martie a fost prelungit termenul de depunere.

În vederea valorificării  oportunităților de finanțare, pentru creșterea rezilienței și independenței energetice a comunităților, în special a celor vulnerabile, în cadrul Consiliului Județean Harghita funcționează un Ghișeu Unic de Eficiență Energetică (GUEE).

Scopul acestui ghișeu – birou este să ofere servicii de informare şi consiliere tehnică în domeniul eficienței energetice în clădiri pentru consumatori şi prosumatori, persoane fizice şi juridice, în vederea accesării resurselor oferite prin programele de investiţii finanțate din fonduri europene, din bugetul de stat, precum şi din alte surse.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a preluat lista persoanelor vulnerabile, identificată la nivel național prin Programul Operațional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate (POAD), și a pus-o la dispoziția autorităților locale (GUEE și consiliile locale) pentru informarea grupului-țintă.

Firmele validate autorizate de MIPE depun cereri de finanțare pentru beneficiarii finali, în baza contractelor comerciale, fiind necesar ca  dosarele beneficiarilor finali să fie avizate de Ghișeul Unic de Eficiență Energetică de care aparțin.

Lista operatorilor economici validați în etapa de înrolare în cadrul apelurilor de proiecte aferente Investiției 4 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării și Investiţiei 7 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor poate fi accesată aici: Link

Etapele procesului:

  1. Beneficiarul final încheie un contract cu un operator economic înscris în program.
  2. Operatorul economic pregătește dosarul și îl trimite prin e-mail către biroul GUEE din cadrul Consiliului Județean, unde este verificat conform tabelului anexat ghidului. (Anexa 2).
  3. După obținerea avizului favorabil GUEE, operatorul economic depune dosarul la minister.
  4. Depunerea proiectelor se realizează prin platforma informatică utilizată pentru investițiile finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), disponibilă la: https://proiecte.pnrr.gov.ro.

Până pe 3 martie a fost prelungit termenul de depunere.

Mai multe detalii precum durata apelurilor de proiecte regăsiți mai jos:

Link 1

Link 2

În prezent, la Consiliul Județean Harghita au fost depuse peste 1000 de dosare, pentru verificarea cărora a fost prelungit termenul inițial cu încă 30 de zile.

Printre erorile semnalate de responsabilul din cadrul acestui ghișeu, în cuprinsul dosarelor verificate,  se numără : utilizarea eronată a Anexei 7 (Contractul comercial) din Ghid, modificarea documentelor sau eliminarea siglelor obligatorii, completarea inexactă sau incompletă a datelor și lipsa semnăturilor necesare.

Dosarele care conțin erori vor fi returnate pentru remediere o singură dată, urmând ca după corectarea greșelilor, biroul GUEE să elibereze  Anexa 2.

Pentru informații suplimentare, cei interesați pot contacta GUEE prin e-mail : guee@hargitamegye.ro sau la numărul de telefon: 0266-207.745.

Totodată, informații suplimentare se regăsesc pe pagina web dedicate GUEE din cadrul Consiliului Județean Harghita: https://judetulharghita.ro/eficienta-energetica/.

Miercurea Ciuc, 14 februarie 2025