Consiliul Judeţean Harghita continuă demersurile începute în luna decembrie privind reluarea educaţiei în funcţie de scenariul în care se află localităţile.
Calitatea actului educaţional reprezintă o prioritate, în acest sens, în continuarea demersurilor începute în luna decembrie 2020, a avut loc o conferinţă de presă la Galeria de Artă a Consiliului Judeţean Harghita, în data de 6 ianuarie 2021, la care a fost invitat şi deputatul UDMR, Hajdu Gábor.
În deschiderea conferinţei, Borboly Csaba, a precizat : „ Consider că învăţământul doar online nu este benefic, cel puţin în judeţul Harghita, deoarece cadrele didactice nu au fost pregătite şi au existat de-a lungul acestei perioade foarte multe probleme în rândul elevilor. Şi în luna decembrie am depus o solicitare în sensul desfăşurării cursurilor în funcţie de scenariul din fiecare localitate, deoarece s-au observat foarte multe pierderi pe partea de calitate a învăţământului. Situaţia este şi mai accentuată în cazul copiilor defavorizaţi şi în definitiv, educaţia este un drept constituţional, la care toţi trebuie să aibă acces în mod egal.”
În cursul zilei a fost înaintată în acest sens o nouă solicitare, către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi către ministerele de resort, în care este susţinută desfăşurarea cursurilor în funcţie de scenariul în care se află localităţile, această solicitare bazându-se şi pe faptul că Ordinul 6.022/2020, prin care s-a prelungit educația online până la 23 decembrie a expirat, activitatea școlară în format clasic putând fi reluată, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020.
„Nimeni nu susţine învățământul online, nu am primit nici din partea profesorilor, nici a părinților sau elevilor o propunere sau o argumentare potrivit căreia învăţământul doar în varianta online ar fi benefic şi ar trebui să fie susţinut în continuare. Totodată, trebuie să precizez faptul că, în calitate de raportor la Comitetul Regiunilor pe problema competenţelor şi a educației digitale, susţin continuarea procesului de digitalizare a educaţiei şi dezvoltarea abilităţilor dobândite de elevi în acest sens, dar cu adaptarea la condiţiile existente şi cu investiţii în echipamente şi pregătirea cadrelor didactice”, a mai precizat Borboly Csaba.
În susţinerea celor de mai sus, deputatul UDMR, Hajdu Gábor, a precizat „Nu există o situație Ex lex, putem să așteptăm să vină un nou ordin al ministrului, dar ar fi doar o presupunere dacă am considera că va emite ceva în sensul prelungirii activității școlare online. Totodată, legea spune că, la propunerea Consiliului de administrație al unității de învățământ activitatea școlară poate să reînceapă. Conform Legii 55/2020, a cărei aplicare o cerem acum, ar trebui să pregătim școlile pentru desfăşurarea activităţii în format fizic. Vom continua să cerem reînceperea şcolii în format fizic, şi, totodată descentralizarea luării acestei decizii”.
Miercurea Ciuc, 6 ianuarie 2021