La data de 18 februarie 2026, localitatea Lunca de Sus a găzduit întâlnirea cu stakeholderii organizată în cadrul proiectului CIBioGo – Participarea comunității în guvernanța biodiversității (Interreg Europe).
Evenimentul a avut o importanță deosebită, întrucât proiectul a ajuns la finalul procesului de învățare și schimb de experiență între regiunile partenere. În urma consultărilor profesionale internaționale și a schimburilor de bune practici desfășurate în perioada anterioară, s-au conturat propunerile de politici și dezvoltare care urmează a fi integrate în Master Planului pentru zona Hășmașul Mare, elaborat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Hășmașul Mare.
Scopul întâlnirii a fost, pe de o parte, prezentarea propunerilor de modificare fundamentate în cadrul procesului de învățare, iar pe de altă parte, discutarea posibilităților concrete de implementare, cu accent pe conservarea biodiversității și consolidarea participării comunitare. Totodată, în perioada recentă au fost formulate și alte propuneri privind dezvoltarea zonei, care au fost, de asemenea, analizate și discutate în cadrul evenimentului.
În cadrul dezbaterilor s-a subliniat faptul că principala valoare a zonei nu constă doar în peisajul montan spectaculos, ci în întregul ecosistem și în biodiversitatea pe care acesta o susține. Protejarea, valorificarea durabilă și prezentarea acestor valori pot constitui o bază solidă pentru dezvoltarea pe termen lung. Specialiștii au evidențiat necesitatea ca Master Planului pentru zona Hășmașul Mare, să integreze măsuri de adaptare la schimbările climatice, cu accent pe creșterea rezilienței fondului forestier, sprijinirea proceselor naturale de evoluție a pădurilor și consolidarea cadrului pentru un turism sustenabil.
În cadrul consultării cu stakeholderii au fost prezentate propunerile de dezvoltare formulate la nivel de sub-zone, care vizează extinderea infrastructurii turistice, amenajarea de trasee tematice și puncte de belvedere, dezvoltarea rutelor ecoturistice, precum și crearea unor facilități cu scop comunitar și educațional. O atenție deosebită a fost acordată dezvoltării traseelor cicloturistice și pietonale, amenajării izvoarelor și a spațiilor de odihnă, precum și reabilitării și valorificării sustenabile a obiectivelor legate de patrimoniul cultural și natural.

În cadrul consultării s-a evidențiat faptul că, pe lângă ajustarea conținutului documentului strategic, poate fi necesară și revizuirea cadrului legislativ și a planurilor de management aferente, pentru a asigura implementarea efectivă a măsurilor propuse.
Evenimentul a contribuit la consolidarea direcțiilor de dezvoltare durabilă pe termen lung ale zonei Hășmașului Mare, precum și la implicarea activă a comunităților locale și a organizațiilor relevante în protejarea și promovarea valorilor biodiversității.
În implementarea proiectului CIBioGo, Consiliul Județean Harghita participă alături de șase regiuni din Uniunea Europeană, sub coordonarea partenerului lider din Italia. Proiectul are o durată principală de 36 de luni, completată de o perioadă de monitorizare de 12 luni. Până în februarie 2026, obiectivul colaborării îl reprezintă îmbunătățirea instrumentelor de politici regionale prin introducerea unor metode structurate de participare, implicând activ populația și părțile interesate în domeniul biodiversității și al serviciilor ecosistemice. În cadrul proiectului, Consiliul Județean Harghita vizează ca instrument de politică locală Master Planului pentru zona Hășmașul Mare, elaborat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Hășmașul Mare, în care sunt integrate atât concluziile procesului internațional de schimb de experiență, cât și rezultatele consultărilor locale.
Miercurea Ciuc, 20 februarie 2026





