Din decembrie 2026, județul Harghita va trece la un sistem integrat de gestionare a deșeurilor, organizat unitar la nivel județean și gândit pe termen lung

În județul Harghita va deveni operațional din luna decembrie 2026 noul sistem integrat de gestionare a deșeurilor. Acesta va înlocui modul de funcționare fragmentat de până acum, în care localitățile beneficiau de servicii prestate de operatori diferiți, în condiții contractuale și cu tarife diferite.

Odată cu introducerea noului sistem, gospodăriile vor trebui să încheie contracte de prestări servicii cu operatorul desemnat, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Obligația de a încheia contractul nu este stabilită printr-o decizie a Consiliului Județean Harghita sau a primăriilor, ci rezultă din legislația națională. Potrivit articolului 107 alineatul (1) din Ordinul ANRSC nr. 97/2025, în cazul în care contravaloarea serviciului de salubrizare se achită prin tarif, utilizatorii au obligația de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul căruia i-a fost atribuită activitatea de colectare separată și transport separat al deșeurilor. Conform Regulamentul de salubrizare al județului Harghita, art. 94 alin. (1), acest lucru este prevăzut atât pentru gospodăriile individuale, cât și pentru asociațiile de proprietari.

Pentru a beneficia de serviciu, utilizatorii trebuie să încheie un contract de prestări servicii cu operatorul.

Refuzul încheierii contractului se sancționează cu amendă între 500 și 1.000 de lei conform Legii 101/2006, art. 62 alin. 5. Celor care nu încheie contract, administrația publică locală le stabilește o taxă specială de salubrizare, care poate ajunge până la triplul tarifului plătit de cei cu contract, și o încasează sub formă de taxă (Ordinul ANRSC 97/2025, art. 108: Utilizatorii care beneficiază individual de prestarea serviciului de salubrizare fără contract încheiat cu operatorul, vor plăti către primărie o taxă de salubrizare de până la de 3 ori mai mare decât valoarea facturii plătită de utilizatorii cu contract, instituită şi aprobată de către consiliul local în conformitate cu dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare).

De ce este necesară reorganizarea sistemului?

Gestionarea deșeurilor trebuie să respecte cerințele stabilite la nivel european și național, care urmăresc creșterea cantităților colectate separat și reciclate, precum și reducerea deșeurilor eliminate prin depozitare.

Așa cum, în trecut, dezvoltarea infrastructurii județene a presupus închiderea mai multor depozite de deșeuri neconforme cu normele europene, în prezent este necesară și modernizarea modului în care deșeurile sunt colectate, transportate și tratate.

Noul sistem urmărește organizarea acestor activități într-un cadru coordonat la nivel județean, care să permită îndeplinirea obligațiilor legale și monitorizarea serviciilor prestate.

Modernizarea sistemului de gestionare a deșeurilor este o obligație care trebuie îndeplinită.

Material de informare:

https://judetulharghita.ro/wp-content/uploads/2026/10/ADI_SIMD_8oldal_ro_nou.pdf

Miercurea Ciuc, 21 octombrie 2026