Noi fonduri europene atrase de Consiliul Județean Harghita – a fost semnat contractul de finanțare cu ADR Centru
Consiliul Județean Harghita a semnat contractul de finanțare cu ADR Centru pentru implementarea proiectului „Noi soluții digitale în administrația publică și managementul turistic local”, demers care urmărește dezvoltarea unei infrastructuri digitale moderne și sustenabile în sprijinul turismului harghitean.
Scopul proiectului este ca, prin digitalizarea serviciilor publice și integrarea unor soluții inovatoare de management turistic, să crească atractivitatea și competitivitatea regiunii, îmbunătățind experiența turiștilor și sprijinind dezvoltarea economiei locale.
În cadrul proiectului vor fi dezvoltate și pilotate șase soluții digitale integrate, care vor facilita accesul la informații turistice, rezervări și plăți online, promovarea patrimoniului natural și cultural, comunicarea dintre actorii ecosistemului turistic și adoptarea principiilor dezvoltării durabile.
Liderul de proiect este Consiliul Județean Harghita, partener Primăria Municipiului Miercurea Ciuc, valoarea proiectului fiind de peste 2,5 milioane lei, din care, peste 2 milioane sunt fonduri europene, prin Fondul European de Dezvoltare Regională și peste 300 de mii de lei din bugetul național. Cofinanțarea din partea beneficiarilor este de 2%.
„Am semnat un contract de finanțare cu ADR Centru, ceea ce înseamnă, încă o dată, că reușim să atragem noi fonduri europene în județul Harghita. În acest demers am avut ca partener Primăria Municipiului Miercurea Ciuc, iar proiectul are ca obiectiv dezvoltarea instrumentelor și soluțiilor digitale destinate turismului, printr-o investiție de 2,5 milioane de lei. Acest lucru înseamnă că vom crea metode și soluții digitale care să faciliteze experiența turiștilor care doresc să rezerve online locuri de cazare sau să acceseze și să coreleze diverse servicii turistice, astfel încât organizarea călătoriei să fie cât mai simplă și eficientă. În perioada următoare, cu sprijinul echipei de specialiști de la Visit Harghita și a unui grup de lucru format din reprezentanți ai Primăriei și ai Consiliul Județean, vom începe implementarea concretă a acestui proiect”
, a apreciat președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond.
Prin aceste investiții, județul Harghita își consolidează poziția de destinație turistică inteligentă, modernă și accesibilă.
Miercurea Ciuc, 16 iunie 2026





