Consiliul Județean Harghita vine cu soluții Family Friendly inovative în sprijinul carierei colegelor care au devenit mame
Consiliul Județean Harghita vine cu o soluție inovativă în sprijinul angajatelor aflate în concediu de creștere a copilului prin care acestea, în timpul concediului, să poată susține examenul de promovare în grad profesional.
Această decizie a fost anunțată angajatelor de Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și Szőcs István, director executiv în cadrul Direcției Resurse Umane și Comunicare, miercuri, 21 decembrie, și prezentată în cadrul unei conferințe de presă.
Angajații din sectorul public au posibilitatea de a fi promovați dar această practică a fost aplicată până acum personalului aflat în concediu de creștere a copilului la întoarcerea mamei la locul de muncă.
Borboly Csaba, președintele consiliului județean, a subliniat că ideea i-a venit în urma prelegerii susținute de Gergely Orsolya, sociolog, la conferința Organizației de Femei a UDMR din zona Ciuc, înțelegând atunci necesitatea găsirii unor soluții care să sprijine dezvoltarea profesională a angajatelor aflate în concediu de maternitate.
“Vrem să fim o instituție cât mai Family Friendly și cât mai aproape de cei care doresc o familie, și care vine cu soluții viabile care să ne ușureze tuturor activitatea. Aceste decizii vor fi valabile și pentru subunități“ a mai adăugat președintele.
Gergely Orsolya, sociolog, a apreciat faptul că o instituție publică vine cu soluții inovative în domenii pe care sociologia le tratează, subliniind faptul că programul consiliului județean va sprijini luarea deciziei de a îmbina viața personală cu cea profesională.
Szőcs István, director executiv în cadrul Direcției Resurse Umane și Comunicare, a subliniat că această decizie este binevenită mai ales după perioada pandemiei când nu a existat posibilitatea de a fi organizate concursuri de promovare, fiind o șansă pe care instituția o oferă angajatelor pentru a avansa în carieră.
“Asumarea de a avea o familie nu trebuie să fie un dezavantaj pentru a avansa în carieră. Să le dăm o șansă să participe la un examen de promovare prin care în momentul reluării activității vor avea un grad profesional superior celui cu care au intrat în concediul de creștere a copilului“ a mai subliniat Szőcs István.
Zece colege vor susține examenul de promovare, dintre acestea șase se află în concediu de creștere a copilului și patru sunt deja reîntoarse la locul de muncă.
Miercurea Ciuc, 21 decembrie 2022