Fotó: Harghita Rally

 https://www.facebook.com/judetulharghita/videos/2013440259381017

Forul deliberativ al județului Harghita s-a reunit astăzi, 21 aprilie,  în ședință extraordinară, în cadrul căreia au fost adoptate mai multe hotărâri ce vizează susținerea competiției sportive  „Raliul Harghitei” și asigurarea echilibrului bugetar la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Astfel, consiliul a aprobat alocarea unei contribuții financiare în valoare de 38 de mii de lei pentru organizarea competiției „Raliul Harghitei”, care se va desfășura în perioada 24–26 aprilie, în zona Odorhei. Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean, a punctat  că sprijinul nu este similar celui acordat până acum, având în vedere că încă nu este aprobat bugetul pe anul 2026, suma alocată în acest an fiind cea permisă de legislație.

Evenimentul, ajuns la cea de-a 34-a ediție și  reprezintă una dintre cele mai longevive și apreciate etape ale Campionatului Național de Raliuri, având un rol important în promovarea județului Harghita la nivel naţional și internaţional.

Pe parcursul evenimentului sportiv, circulația va fi închisă astfel: primul traseu – sâmbătă, 25 aprilie, în intervalul orar 08:00-15:30, pe DJ 136B, de la Păuleni până la intersecția cu DN 13A, iar duminică, 26 aprilie între orele 7:00-10:00,  pe al doilea traseu: sâmbătă, pe DJ133, între Lutița și intrarea în comuna Dârjiu, în intervalul orar 09:00-16:30 și duminică în intervalul orar, 8:00-11:00 și pe al treilea traseu: sâmbătă pe DJ 132A și DJ 131A din comuna Mărtiniș spre comuna Merești, între orele 10.00 – 17.30.

Mai multe informații despre eveniment:

https://raliulharghitei.ro/panou-afisaj/

Tot în cadrul ședinței extraordinare, consilierii județeni au aprobat repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor orientative reprezentând 20% din cota de 14% din impozitul pe venit, destinate echilibrării bugetelor locale pentru perioada 2027–2029. Valoarea totală a sumelor repartizate este de 11.684 mii lei.

Prin această măsură se creează cadrul necesar pentru ca autoritățile administrației publice locale să poată elabora și aproba bugetele în termenele prevăzute de lege.

În finalul ședinței, președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond, a punctat că săptămâna viitoare, marți, va fi supus spre aprobare bugetul județului pe anul 2026, precizând că acesta este un buget de pornire, situația fiind dificilă, dar se caută soluții pentru îmbunătățirea acesteia până la sfârșitul anului.

Miercurea Ciuc, 21 aprilie 2026