ANUNȚ

Consiliul Județean Harghita, în calitate de organizație-gazdă, organizează concurs pentru ocuparea a 8 posturi  în cadrul Programului de Internship,

în baza Legii nr. 176/2018

 Ce ne propunem?

  • dezvoltarea abilităților profesionale ale internilor în îndeplinirea atribuțiilor şi responsabilităților din domeniul în care se organizează programul de internship;
  • dobândirea de experienţă profesională, abilităţi practice şi competenţe;
  • facilitarea tranziţiei de la sistemul de educaţie către piaţa muncii;
  • posibilitatea de a construi o carieră la Consiliul Județean Harghita;
  • cunoașterea de către interni a specificului activității CJHR în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea, precum şi a exigenţelor instituției.

Cui ne adresăm?

  • Programul de Internship este dedicat absolvenților cu studii superioare care îndeplinesc criteriile de eligibilitate cerute pentru fiecare specializare.
  • Acelor tineri care simt că vor să se implice în activitatea Consiliului Județean Harghita și cred că prin competențele deținute pot contribui la dezvoltarea județului.
  • Tinerilor care fac față provocărilor și nu se tem de sarcini dificile.

Pe cine așteptăm?

  • 4 absolvenți cu studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  • 1 absolvent cu studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă domeniul ingineriei civile, sau în domeniul arhitectură;
  • 3 absolvenți cu studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în științe ale comunicării.

Ce trebuie să ştii  înainte de a aplica:

  • Programul de Internship se desfășoară pe o perioadă de 4 luni consecutive iar durata timpului de muncă pentru un intern, pentru a desfăşura activitate în baza unui contract de internship, este de maximum 40 de ore pe săptămână, 8 ore pe zi, şi se stabileşte prin contractul de internship;
  • Pe durata desfăşurării programului, internii vor primi indemnizaţia pentru internship, în valoare de 570 lei brut şi se acordă proporţional cu numărul de ore de activitate desfăşurată;
  • Perioada de activitate va fi considerată vechime în muncă și vechime în specialitatea studiilor.
  • La finalizarea programului, internii vor primi un certificat de internship.

Candidaţii la Programul de Internship al CJHR trebuie să întrunească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

  • rezidenţa ori domiciliul în România;
  • cunoașterea limbii române, scris şi vorbit;
  • nu au alt loc de muncă în momentul semnării contractului de internship și nu au avut activitate profesională corespunzătoare domeniului și nivelului studiilor absolvite;
  • au studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  • cunosc la nivel mediu [Bl/ B2) cel puţin o limbă străină de circulaţie internaţională, conform standardelor europene de evaluare a competenţelor lingvistice;
  • utilizează, cel puțin la nivel mediu, soft-urile de procesare text, calcul tabelar şi prezentări, precum şi instrumentele de navigare pe Internet;
  • au capacitate deplină de exercițiu;
  • au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează.

Dosarul de internship va conţine în mod obligatoriu (actele se depun în limba română):

  1. a) cererea de înscriere de mână la programul de internship/concurs adresată conducătorului instituției publice organizatoare;
  2. b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte, care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. d) cazierul judiciar;
  5. e) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  6. f) curriculum vitae;
  7. g) o scrisoare de intenție prin care candidatul să motiveze de ce vrea să participe la programul de internship și să exemplifice în ce mod va contribui la parcursul său profesional după finalizarea programului.
  8. h) extras Revisal, de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Concursul va avea loc la sediul Consiliului Județean Harghita (Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5), după cum urmează:

  • proba scrisă va avea loc în data de 10 august 2023, ora 12.00;
  • proba de interviu va avea loc în data de 18 august 2023, ora 10.00;

Dosarul de înscriere la programul de internship se depune la sediul Consiliului Județean Harghita, (Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5) Direcția resurse umane și comunicare; camera 126, până la data de 03.08.2023 inclusiv, ora 16.45, respectiv în perioada 28.07.2023-03.08.2023.

Relații suplimentare se pot obține de la sediul instituției, la Compartimentul resurse umane și perfecționare profesională din cadrul Direcției resurse umane și comunicare, biroul nr. 126, telefon 0266-207700 int. 1406, 1408.

  • Bibliografia și tematica poate fi descărcat aici:

Bibligrafie-Internship

Bibliografie:

OUG. 57/2019

HG. 907/2016

Legea 544/2001

  • Rezultatul selecției dosarelor:

Intenship-studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă

Internship – studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă domeniul ingineriei civile, sau în domeniul arhitectură

Internship – studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în științe ale comunicării

  • Rezultatul probei scrise:

  • Rezultatul interviului:

  • Rezultatul final:

Borboly Csaba

președinte