CONSILIUL JUDEȚEAN HARGHITA

ANUNȚ
privind organizarea concursului de management pentru ocuparea funcției de manager al Centrului Cultural Județean Harghita

Concursul se va desfășura la sediul Consiliului Județean Harghita, din Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr.5, județul Harghita.

Candidații pot depune dosar de concurs în plic sigilat (nesemnat), Proiectul de management privind soluții concrete a rezultatelor preconizate, precum și estimarea resurselor și mijloacelor necesare îndeplinirii cerințelor stabilite prin caietul de obiective, pe suport de hârtie și în format electronic (pe memorie usb, CD sau DVD în format pdf.) până la data de 05 iulie 2021, ora 16,45 la Consiliul Județean Harghita, la Compartimentul resurse și perfecționare profesională din cadrul Direcției resurse umane și comunicare, sediul Consiliului Județean Harghita, camera 126.

1. Condiții de participare:
Candidații trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții :

  • să aibă cetăţenia română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene;
  • să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  • să întrunească condiţiile de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de activitate al instituției;
  • întrunește condițiile de pregătire sau experiență în management ;

2. Dosarul de concurs va cuprinde:

  • cerere de înscriere la concurs
  • copia actului de identitate
  • curriculum vitae, model european, conform H.G. nr. 1021/2004
  • copii ale diplomelor de studii și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări
  • copia carnetului de muncă, sau după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției
  • cazierul judiciar
  • adeverință care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mai mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate
  • Proiectul de management pe durată de 4 ani: 2021-2025.

Copiile după actele de mai sus se prezintă în copii legalizate sau vor fi însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul Comisiei de concurs.
Proiectul întocmit de candidat este limitat la un număr 20 de pagini + anexe, fără a fi personalizat, fără a avea semnături și fără a conține indicii privind identitatea autorului, utilizând font Times New Roman dimensiunea 12, spațierea între rânduri de 1,5 linii, aliniere text între marginele din stânga și dreapta (justified), utilizând obligatoriu diactriticele specifice limbii române. Proiectul de management trebuie să conţină punctul de vedere al candidatului asupra dezvoltării şi evoluţiei Centrului Cultural Județean Harghita în perioada 2021-2025.

Candidații pot solicita informații suplimentare necesare elaborării proiectului de management, în baza unei cereri motivate.

3.Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului de management și de soluționare a contestațiilor și Caietul de obiective pentru Centrul Cultural Județean Harghita au fost aprobate prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Harghita nr. 634/2021 și sunt afișate anexele Dispoziției pe site-ul Consiliul Județean Harghita (www.judetulharghita.ro).
De asemenea, la solicitarea candidaților, Secretariatul comisiei de concurs pune la dispoziție, pe suport de hârtie sau în format electronic, Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului de management și Caietul de obiective pentru Centrul Cultural Județean Harghita .

4.Calendarul concursului:
Concursul de proiecte de management pentru Centrul Cultural Județean Harghita, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Harghita, denumită în continuare autoritatea, se organizează în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă, precum şi prevederilor Ordinului nr. 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului-cadru al contractului de management .

Concursul de proiecte de management se desfăşoară conform următorului calendar, stabilit cu respectarea prevederilor din ordonanţa de urgenţă:
11 iunie 2021, aducerea la cunoştinţă publică a: condiţiilor de participare la concurs, caietului de obiective, bibliografiei, prezentului Regulament, precum şi a datelor de depunere a dosarelor de concurs, a proiectelor de management şi desfăşurarea etapelor concursului;

  • 05 iulie 2021, depunerea proiectelor de management de către candidaţi;
  • 06 iulie 2021 – 18 iulie 2021, analiza proiectelor de management;
  • 19 iulie 2021, anunțarea rezultatelor privind analiza proiectelor de management;
  • 26 iulie 2021, susţinerea proiectelor de management în cadrul interviului;
  • 27 iulie 2021, anunţarea rezultatelor finale ale concursului;
  • 28 iulie 2021, ora 16:45, data limită pentru depunerea contestaţiilor;
  • 29 iulie – 30 iulie 2021, soluţionarea contestaţiilor;
  • 02 august 2021, anunțarea rezultatelor finale ale concursului.

Notă: În ipoteza în care nu există contestații, rezultatele finale ale concursului se afișează în data de 29 iulie 2021.

5.Informații suplimentare se pot obține de la Consiliul Județean Harghita, Compartimentul resurse umane și perfecționare profesională , cam.126, prin e-mailul hr@judetulharghita.ro sau telefon 0266-207700, int.1406/1408.