Centrul Cultural Judeţean Harghita
cu sediul în Miercurea-Ciuc, bd. Timişoarei nr. 4,
organizează concurs pentru ocuparea postului contractual vacant:
- Numărul şi denumirea posturilor:
Compartiment cultură, management, programe
- 1 post de Consultant artistic, grad profesional I, nivelul studiilor superior (S) cu timp parțial de 6 ore/zi
- Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs, care va conține următoarele documente:
- cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului instituției publice organizatoare;
b. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte, care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
d. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
f. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
g. curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul documentului prevăzut la lit.e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
Actele prevăzute la lit.b)-d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
- Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii pentru a participa la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant, conform art.3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare:
- are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
• cunoaște limba română, scris și vorbit;
• are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
• are capacitate deplină de exercițiu;
• are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
• îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
• nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale:
– pentru Consultant artistic, grad profesional I, nivelul studiilor superior (S) cu timp parțial de 6 ore/zi la Compartimentul cultură, management, programe
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul artelor plastice;
- vechime în specialitatea studiilor minimum 3 ani;
- cunoștiinte de utilizare a calculatorului la nivel mediu.
- Concursul se va desfăşura începând din data de 22.04. 2021, ora 10,00cu proba scrisă, iar interviul se va susţine în data de 27.04.2021 la sediul Centrului Cultural Județean Harghita (Miercurea Ciuc, bd. Timişoarei nr. 4.)
Dosarul de concurs se poate depune la sediul Centrului Cultural Județean Harghita (Miercurea Ciuc, bd. Timişoarei nr. 4.) în perioada 01.04.2021 – 14.04.2021, între orele 8,00 – 16,00.
Relaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0266–315891 sau 0266-372044.
Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul Centrului Cultural Judeţean Harghita www.ccenter.ro
- CALENDARUL de desfăşurare a concursului:
Nr.crt. | Activitatea planificată | Perioada de desfășurare |
1 | Înscrierea candidaţilor | 01.04.2021–14.04.2021 |
2 | Selectarea dosarelor de concurs | 15-16.04.2021 |
3 | Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor de concurs | 16.04.2021 |
4 | Contestarea rezultatelor selecţiei dosarelor de concurs | 19.04.2021 |
5 | Afişarea rezultatelor contestaţiilor selectiei dosarelor de concurs; listelor nominale ale candidaţilor admişi | 20.04.2021 |
6 | Prima probă a concursului- proba scrisă | 22.04.2021 |
7 | Afişarea rezultatelor la proba scrisă | 23.04.2021 |
8 | Contestarea rezultatelor probei scrise | 26.04.2021 |
9 | Afişarea rezultatelor contestaţiilor la proba scrisă | 26.04.2021 |
10 | A doua probă a concursului – interviul | 27.04.2021 |
11 | Afişarea rezultatelor la interviu | 27.04.2021 |
12 | Contestarea rezultatelor la interviu | 28.04.2021 |
13 | Afişarea rezultatelor contestaţiilor la interviu şi a rezultatelor finale ale concursului | 29.04.2021 |
Manager,
Ferencz Angéla
Bibliografia poate fi descărcată aici.