ANUNȚ DE PARTICIPARE

pentru concursul de proiecte organizat în cadrul Programului anual de sprijin a asociaţiilor pompierilor voluntari din judeţul Harghita pe anul 2023

 

Lista proiectelor câștigătoare

 

Ghidul solicitantului

Cerere de finanțare

 

1. Autoritate contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207700, fax 0266-207716.

2. Solicitanţii pot fi: asociaţiile pompierilor voluntari sau persoane juridice fără scop patrimonial – organizaţii, asociaţii ori fundaţii – constituite conform legii, care desfășoară acţiuni de prevenire, ocrotirea populației, intervenţie, servicii de urgenţă voluntare pe raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita

3. Reglementări legale:

Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.

4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru:

a.) sprijinirea organizării evenimentelor, festivalurilor, conferinţelor, programelor de prevenire, acţiunilor, concursurilor specifice organizate pentru pompierii voluntari și pentru tineri;

b.) sprijinirea relațiilor de cooperare națională și internațională privind organizarea unor schimburi de experiență, evenimente, festivaluri, conferinţe, cursuri de pregătire, etc. destinate pompierilor voluntari;

c.) sprijinirea organizării diferitelor programe legate de educația tinerilor în domeniul activităților pompierilor voluntari;

d.) sprijinirea achiziţionării uniformelor şi echipamentelor de protecţie pentru pompierii voluntari (sub 2.500 lei fiecare component);

e.) spijinirea achiziționării de echipamente  de stingere a incendiilor pentru pompierii voluntari – exemplu: hidrant, motoferăstrău, cutie hidrant, furtun refulare, reducție, scări, topoare, lopeți, etc. (sub 2.500 lei fiecare component);

f.) sprijinirea participării pompierilor voluntari la cursurile de pregătire;

g.) editarea și tipărirea unor publicații, broșuri, manuale, pliante, afișe de informare și educare pentru activități de educare a populației;

h.) susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse la diferite organisme de finanțare;

Finanţările nerambursabile nu pot fi utilizate pentru activităţi generatoare de profit.

5. Suma aprobată pe anul 2023: 400.000 lei

6. Durata programului: anul 2023.

7. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:

Propunerea de proiect va fi semnată cu semnătură electronică, apoi va fi încărcată pe platforma online www.judetulharghita.ro/proiecte sau www.hargitamegye.ro/pályázatok, iar după încărcare va fi creat în cadrul platformei sus-menționate un fișier în format PDF cu toate informațiile relevante ale cererii de finanțare, care va fi semnat electronic și va fi înaintat în format electronic în cursul zilei respective la adresele de email info@hargitamegye.ro sau info@judetulharghita.ro și la salamonendre@hargitamegye.ro. Data limită de încărcare este 14 martie 2023, orele 12:00. Denumirea fișierului PDF va conține denumirea entității care solicită finanțare nerambursabilă și titlul proiectului pe scurt. / Solicitantul poate depune propunerea de proiect și pe suport hârtie, în condițiile legii, semnat cu semnătură olografă, la Registratura Consiliului Județean Harghita, data limită de depunere, 14 martie 2023, orele 12,00, sau la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita cu data limită de depunere 14 martie 2023, orele 10,00, după cum urmează:
– Cristuru Secuiesc, Piața Libertății nr. 55;
– Gheorgheni, Piața Libertății nr. 15;
– Odorheiu Secuiesc, str. 1 decembrie 1918, nr. 9.

8. Solicitarea finanţării nerambursabile: Ghidul solicitantului se regăsește pe site-ul www.judetulharghita.ro. Informații suplimentare: persoana de contact: Salamon Endre, telefon 207700, interior 1308, e-mail salamonendre@hargitamegye.ro.