A fost lansat un apel către cetățeni pentru a veni cu idei și propuneri care să eficientizeze clădirea instituției

Consiliul Județean Harghita a lansat un apel către cetățeni, precum și către proiectanți, studenți și elevi care studiază în clase cu specializarea în proiectare, astfel încât prin sugestiile, ideile și planurile lor concrete să poată contribui la modernizarea clădirii Palatului Administrativ.

Totodată, un obiectiv important al instituției este creșterea eficienței energetice a clădirii, astfel încât, aceasta să devină o clădire SMART, precum și de a-i da un aer familial prin găzduirea unor programe culturale și adresate familiei.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a apreciat că, unul dintre cele mai importante obiective este creșterea eficienței energetice a clădirii și îmbunătățirea aspectului exterior al clădirii. Totodată, președintele consiliului județean consideră că, este esențial ca în interiorul clădirii să fie găzduite cât mai multe evenimente culturale, pentru copii și familie, astfel încât aceasta să devină un mediu familial pentru cetățeni și în beneficiul lor.

Informații cu privire la eficientizarea clădirii Palatului Administrativ sunt disponibile la următorul link:

https://tinyurl.com/investitiiCJH

Sugestiile, ideile și propunerile locuitorilor și proiectanților sunt așteptate până în 6 decembrie, la adresa de e-mail  info@judetulharghita.ro.

Cu privire la apelul lansat poate fi vizionată o scurtă prezentare video la următorul link:

https://www.facebook.com/borbolycsaba.ro/videos/609563063718536/

Miercurea Ciuc, 17 noiembrie 2021