Serviciul Public Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita este unul dintre cele mai performante din țară

Prin intermediul programului „Turism montan în siguranță”, Serviciul Public Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita a construit și întreține peste 30 de refugii montane pe teritoriul județului.

Un aspect important în amplasarea acestor refugii este ca acestea să fie la o distanță care să le permită turiștilor să ajungă de la unul la altul până la sfârșitul unei zile.

Trei dintre refugiile montane din județ au fost desemnate ca puncte de prim ajutor, dar există și un serviciu permanent, de exemplu cel din Cheile Vârghișului.  Aceste refugii sunt accesibile oricui, dar este important ca cei care ajung acolo să le păstreze în bune condiții așa cum le-au găsit, focul nefiind permis pentru a evita apariția unor probleme.

Pentru cabinele panoramice din zona Cheile Bicazului, Muntele Piatra Poienii şi  Muntele Ucigaş, turiștii trebuie să facă în prealabil o rezervare telefonică.

Personalul Salvamont efectuează în permanență lucrări de întreținere a refugiilor montane, Fekete Örs, Șef Serviciu Salvamont declarând că atât turiștii cât și localnicii se bucură de posibilitatea folosirii acestor construcții, existând și o „carte de oaspeți”, în care, cei care au poposit în aceste refugii, își trec impresiile.

“Serviciul Public Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita a demarat un program împreună cu Consiliul Județean Harghita, „Turism montan în siguranță”, prin care, în prima fază, am reabilitat traseele turistice, după care am reabilitat trasee de escaladă, urmând apoi amplasarea refugiilor montane. Aceste refugii montane sunt foarte importante pentru că sunt deschise pe tot parcursul anului, turiștii putându-se bucura de ele, în județul Harghita fiind amplasate peste 30 de astfel de refugii. Avem și o carte de oaspeți în refugii și turiștii pot să își treacă acolo observațiile cu privire la timpul petrecut pe cărările de munte” a subliniat Fekete Örs.

Județul Harghita este lider național în ceea ce privește numărul de refugii montane,  acest lucru contribuind la promovarea turismului activ în județul Harghita.

Cu ocazia zilei de 1 august, Ziua Salvatorilor Montani din România, președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba,  le-a transmis salvatorilor montani un mesaj de apreciere.

https://www.facebook.com/borbolycsaba.ro/videos/673245624665788/

„Serviciul Public Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita este o mândrie pentru noi, datorită profesioniștilor și voluntarilor care activează, și care  se asigură ca noi să putem fi în siguranță pe drumurile de munte, dar nu numai. Ziua de 1 august este una dintre acele zile în care le mulțumim pentru activitatea depusă și îi asigurăm de deschiderea instituției la dialog și cooperare. Suntem o echipă și este bine că știm că ne putem baza pe Salvamont la nevoie. Județul Harghita este pro echipare, instruire, activități, programe derulate de Salvamont. Îl felicit pe Fekete Örs care coordonează acest serviciu performant la nivel județean” a apreciat Borboly Csaba.

Mai multe detalii cu privire la activitatea serviciului găsiți aici: http://specialrescue.ro/index.php?l=ro

Miercurea Ciuc, 2 august 2023