PROGRAMUL DE INTERNSHIP

  • Programul de Internship se derulează pe parcursul a 4 luni consecutive, cu un timp de lucru de maximum 40 de ore pe săptămână/ 8 ore pe zi;
  • Pe durata programului, stagiarii vor primi o indemnizație lunară de 3.570 lei brut care se va modifica în funcție de orele lucrate;
  • Perioada de stagiu este considerată vechime în muncă și asimmilată ca experiență profesională;
  • La finalul programului, stagiarii vor primi un certificat carer să ateste perioada lucrată în cadrul instituției.

Domeniile în care sunt disponibile cele 10 locuri aferente tinerilor absolvenți  de studii superioare cu diplomă de licență sau echivalentă sunt:

  • 4 locuri indiferent de specializare;
  • 1 loc pentru specializare în  domeniul urbanism;
  • 1 loc pentru specializare  în domeniul ingineriei civile;
  • 2 locuri pentru specializare în domeniul comunicării;
  • 2 locuri pentru specializare în domeniul relații internaționale și studii europene;

Condiții de participare:

  • Cetățenie română sau a unui stat membru al Uniunii Europene;
  • Cunoașterea limbii române;
  • Diplomă de licență sau echivalentă;
  • La momentul semnării contractului de stagiu, să nu aibă un raport de muncă activ și să nu aibă vechime profesională corespunzătoare specializării;
  • Cunoașterea a cel puțin unei limbi străine dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene;
  • Cunoștințe de utilizare a computerului la nivel mediu;
  • Fără antecedente penale.

Documente necesare pentru înscriere:

  • Cerere scrisă de mână adresată președintelui Consiliului Județean Harghita;
  • Carte de identitate;
  • Document care atestă diploma universitară (diplomă sau adeverință);
  • Certificat de cazier judiciar;
  • Certificat de integritate comportamentală;
  • adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  • Curriculum vitae tip Europass;
  • Extras Revisal (de la Inspectoratul Teritorial de Muncă);
  • Scrisoare de motivație.

Înscriere: 15 – 19 iulie 2024, la sediul Consiliului Județean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 1, biroul 126

Proba scrisă: 30 iulie 2024

Bibliografia pentru examen:

Pentru cei cu diploma de licență sau echivalentă, indiferent de specializare (4 posturi):

Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Partea a III-a, Titlul V. Autoritățile administrației publice locale, Capitolul VI. Consiliul județean, Capitolul VII. Președintele și vicepreședinții consiliului județean, Capitolul VIII. Actele autorităților administrației publice locale;

LEGEA nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Pentru cei cu diploma de licență sau echivalentă în domeniul urbanism (1 post):

Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Partea a III-a, Titlul V. Autoritățile administrației publice locale, Capitolul VI. Consiliul județean, Capitolul VII. Președintele și vicepreședinții consiliului județean, Capitolul VIII. Actele autorităților administrației publice locale;

Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru cei cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul ingineriei civile (1 post):

Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Partea a III-a, Titlul V. Autoritățile administrației publice locale, Capitolul VI. Consiliul județean, Capitolul VII. Președintele și vicepreședinții consiliului județean, Capitolul VIII. Actele autorităților administrației publice locale;

Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru cei cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul comunicării (2 posturi):

Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Partea a III-a, Titlul V. Autoritățile administrației publice locale, Capitolul VI. Consiliul județean, Capitolul VII. Președintele și vicepreședinții consiliului județean, Capitolul VIII. Actele autorităților administrației publice locale;

LEGEA nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Pentru cei cu diplomă de licență sau echivalentă în relații internaționale și studii europene (2 posturi):