Portalul cetățeanului – o platformă care facilitează relația cu administrația publică județeană
Consiliul Județean Harghita are ca obiectiv facilitarea accesului cetățenilor la servicii digitale în vederea reducerii birocrației și accelerării procedurilor administrative.
În acest context a fost operaționalizat portalul cetățeanului prin care sunt disponibile majoritatea serviciilor prestate: eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizațiilor de construire, a autorizațiilor speciale de transport (AST), petiții, sesizări.
Accesarea și înrolarea online poate fi realizată la linkul:
https://portalulcetateanuluihr.ro/ro/auth/login
Autorizația Specială de Transport(AST) este un document emis de administratorul drumului prin care se permite circulația vehiculelor și ansamblurilor de vehicule care depășesc masele și/sau dimensiunile maxime admise pe anumite sectoare de drumuri județene, conform criteriilor stabilite, în cazul de față, de Consiliul Județean Harghita.
Acest document este obligatoriu pentru orice transport agabaritic și supratonaj, toate persoanele juridice și fizice trebuind să solicite autorizația înainte de efectuarea cursei și să respecte toate criteriile de transport și exploatare a drumurilor.
În cazul Consiliului Județean Harghita a fost stabilită restricție de tonaj de 3,5 tone și 12 tone, emiterea, urmărirea și monitorizarea AST-urilor pe drumurile județene din județul Harghita revenindu-i Direcției Tehnice a Consiliului Județean, prin Serviciul de Administrare a Drumurilor Județene, Compartimentul Avizare, Monitorizare și Control.
Solicitarea AST-ului se poate efectua prin completarea formularul existent pe site-ul oficial al Consiliului Județean
https://judetulharghita.ro/autorziatie-speciala-de-transport-ast/,
valabilitatea autorizației variind între 30 și 90 de zile. În funcție de natura transportului, poate fi solicitată pentru perioade mai scurte, de exemplu cazul transporturilor agabaritice ce traversează rețeaua de drumuri județene. Totodată, pentru protejarea și menținerea drumurilor în stare corespunzătoare, valabilitatea AST-urilor se poate suspenda temporar sau definitiv în funcție de gravitatea situației: fenomene meteo, îngheț-dezgheț, fenomene extreme, lucrări de reabilitare.
Costul obținerii AST-ului este reglementat prin hotărârea Consiliului Județean, proporțional cu depășirea masei/gabaritului/lungimea traseului parcurs, tariful de bază fiind de 23,8 euro/document, la care se adaugă diferența de greutate și kilometri parcurși pe drumul cu restricție de 3,5 și/ sau 12 tone.
Circulația vehiculelor fără AST sau cu AST expirat se consideră contravenție sau infracțiune în funcție de gravitatea faptei și se sancționează conform Regulamentului de Control nr.533/2021 emis de Consiliul Județean Harghita.
În anul 2026, sunt în plan o serie de modificări care să contribuie la eficientizarea administrării drumurilor județene și creșterea siguranței rutiere, printre care: reanalizarea și modificarea tarifelor, ce vor fi stabilite în lei, acordarea unor reduceri pentru firmele și persoanele fizice care solicită AST pentru o perioadă mai lungă și care de-a lungul anilor au respectat regimul drumurilor județene, reanalizarea traseelor cu restricție de tonaj și stabilirea acestora în funcție de modificările apărute după ce anumite tronsoane au fost reabilitate și remăsurate pentru intabulare, amplasarea de camere fixe pe porțiuni de drumuri unde circulă frecvent mașini de mare tonaj, realizarea de înregistrări (imagini) cu drone și verificarea acestora cu scopul identificării AST-urilor, reînnoirea Protocolului de Colaborare cu IPJ Harghita, biroul Rutier, ISCTR și Garda Forestieră.
Dintr-o analiză a ultimilor trei ani, se poate observa că în anul 2023 au fost emise 219 AST-uri, în anul 2024, 217 și în anul 2025, 127, pentru acest an existând solicitări în curs de analiză.
Pentru orice nelămuriri sau întrebări, responsabilii din cadrul Direcției Tehnice sunt la dispoziția solicitanților prin telefon, la numărul 0266-207774, sau prin e-mail, la adresa dispeceratdrumuri@judetulharghita.ro.
Miercurea Ciuc, 12 decembrie 2025






