Bíró Barna-Botond a fost ales președinte al OMD Harghita
Recunoscând importanța strategică a turismului pentru dezvoltarea economică și socială a regiunii, Consiliul Județean Harghita a aprobat în cadrul ședinței ordinare din 28 aprilie participarea județului Harghita, prin Consiliul Județean, la constituirea Organizației de Management al Destinației Harghita (OMD Harghita), prin asocierea cu Organizația de Management al Destinației Turistice Borsec și Universitatea Sapientia.
OMD Harghita are ca scop dezvoltarea și promovarea turismului în destinațiile din județul Harghita, facilitarea colaborării și parteneriatului între diferitele structuri publice și private cu activitate în acest domeniu, pentru crearea instrumentelor de promovare internă și externă, ținând cont de principiile turismului durabil.
Obiectivele generale ale Organizației sunt: creșterea gradului de valorificare a potențialului turistic, a notorietății brandului turistic al județului Harghita, a numărului anual de turiști, precum și sprijinirea dezvoltării și competitivității regionale, naționale și internaționale a județului Harghita.
În acest context, la sediul Consiliului Județean Harghita a avut loc azi, 6 mai, ședința de constituire a OMD Harghita. La ședință au fost prezenți Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita, Mik József, primarul orașului Borsec, decanul Universității Sapientia, dr. Pap Levente, Fazakas Ana-Maria, președinte OMD Borsec, consilierul județean Prezsmer Fülöp, Szabó Károly, director executiv al ADI Harghita și Márton Júlia Dalma, referent turistic în cadrul ADI Harghita.
„Am ajuns la un pas important, la o etapă esențială în ceea ce privește înființarea OMD-ului Harghita, lucru important deoarece, în perioada următoare, finanțările europene și naționale pentru turism, finanțarea proiectelor turistice, precum și promovarea turistică vor putea fi realizate, din perspectiva guvernamentală, prin intermediul acestor organizații. De asemenea, și fondurile europene vor ajunge și se vor distribui la nivel local prin aceste structuri. Ideea există de mai mulți ani și s-a concretizat treptat. Le mulțumesc tuturor pentru deschidere și sper ca, în urma întâlnirii de astăzi, să fim cu un pas mai aproape de a putea ridica promovarea și dezvoltarea turistică a județului Harghita la un nou nivel”
, a punctat Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita, în deschiderea ședinței.
În cadrul ședinței de azi a fost aprobat statutul organizației, au fost aleși președintele și vicepreședintele organizației și membrii Consiliului Director. Astfel, cei prezenți au hotărât în unanimitate ca Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita, să fie președinte al OMD Harghita, Mik József, primarul orașului Borsec, vicepreședinte al OMD, consilierul județean Prezsmer Fülöp, secretarul organizației, dr. Pap Levente și Fazakas Ana-Maria, membrii.
În finalul ședinței, Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita, a apreciat ca important să fie făcuți pași concreți în viitorul apropiat pentru ca organizația să devină eligibilă pentru a accesa proiecte și a atrage finanțări, pentru a fi atins obiectivul stabilit, de a dezvolta destinațiile turistice și a le crește vizibilitatea.
Miercurea Ciuc, 6 mai 2026





