În cadrul programul multianual de cooperare interetnică și bilingvism în administrație al Consiliului Judeţean Harghita se organizează mese rotunde care să atingă mai multe aspecte ale vieții din comunitățile multietnice, cu scopul de a identifica eventuale probleme și a găsi soluții la acestea.
Efectul scontat este dezvoltarea comunității prin cooperare, respect reciproc, înțelegerea și acceptarea diversității.
Astfel, vineri, 24 martie, a avut loc o masă rotundă la care au participat reprezentanți din partea UAT-urilor Gălăuțaș, Sărmaș, Subcetate și Voșlăbeni, aceștia subliniind la unison că la nivel local este înțelegere între locuitorii de diferite etnii, apreciind totodată importanța sprijinului Consiliului Județean Harghita pentru dezvoltarea economică a localităților.
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a apreciat utilitatea unor astfel de întâlniri, reprezentanții locali fiind în contact direct cu comunitatea, reușind să transpună mai exact realitatea locală.
“Este foarte important ca la nivel local să fim parteneri cu reprezentanții UAT-urilor pentru că ei sunt în măsură să ne transmită situația de fapt, să identifice corect problemele și chiar să ne ajute în creionarea soluțiilor. În ceea ce privește sprijinul consiliului județean, în situația actuală este necesară implicarea tuturor, indiferent de culoare politică sau etnie, pentru atragerea fondurilor. Consiliul Județean Harghita este deschis permanent la colaborare, dar cu implicarea tuturor părților interesate”.
În vederea identificării și realizării unei hărți a problemelor, a fost realizat un chestionar, în urma răspunsurilor obținute până în prezent, fiind identificate mai multe categorii de probleme, printre acestea numărându-se: necunoașterea limbii române care generează bariere lingvistice, mediul politic care determină apariția unor tensiuni artificiale, lipsa de comunicare interetnică și a programelor culturale comune ceea ce împiedică cunoașterea reciprocă, toleranța și respectul, dezinformarea de la nivelul mass-mediei, neacceptarea, intoleranța, nerespectarea simbolurilor naționale și necunoașterea reciprocă a istoriei. Au fost totodată și respondenți care nu au identificat probleme la nivelul relațiilor interetnice.
Colectarea informațiilor continuă, chestionarul fiind disponibil pentru completare până la finalul anului 2023: https://www.survio.com/survey/d/A9H4F7B6W8H6N7X7O
Miercurea Ciuc, 27 martie 2023