Consiliul Județean Harghita urmărește elaborarea unui Memorandum economic al județului Harghita, un document important din punct de vedere al planurilor de dezvoltare viitoare.
Ca bază a realizării Memorandumului economic a fost publicată achiziția publică pentru realizarea unui Studiu privind factorii de influență a dezvoltării socio-economice a județului Harghita, care a avut ca termen de depunere a ofertelor, 24 iulie a.c., nefiind depusă nici o ofertă.
Consiliul județean a solicitat în nenumărate rânduri sprijinul experților, antreprenorilor, cercetătorilor și al mass-media pentru a fi colectate opinii care să reflecte situația reală din județul Harghita.
Scopul Memorandumului economic este acela de a conștientiza situația economiei și a locuitorilor județului Harghita, de a pune bazele unor decizii viitoare care să conducă la bunăstarea locuitorilor județului, prin argumentele și soluțiile prezentate. Totodată, Strategia de dezvoltare economică a județului Harghita trebuie actualizată, ținând cont de următorul ciclu de finanțare 2021-2027.
„În timp ce investițiile importante sunt concentrate în zonele mai dezvoltate ale țării, zonele mai puțin accesibile, cum ar fi județul Harghita, rămân în urmă. Aderarea la Uniunea Europeană a dat speranțe populației, dar aceste speranțe nu au fost îndeplinite. Județul Harghita, preponderent rural, situat în centrul țării, într-o zonă muntoasă, este oarecum ocolit de investitori, din cauza infrastructurii rutiere în special. Dar potențialul său este neexploatat, ca atare, realizarea unui Memorandum economic ar contribui la recuperarea decalajelor față de alte zone ale țării” a apreciat Borboly Csaba, președintele consiliului județean.
Totodată, președintele Consiliului Județean Harghita face în continuare apel la profesioniști, ca atunci când va fi lansată din nou achiziția publică pentru realizarea studiului, să profite de ocazie pentru a sprijini dezvoltarea județului prin pregătirea documentată a următoarei perioade de finanțare.
Miercurea Ciuc, 1 august 2023