În ultimele săptămâni, a fost recompensat cu o serie de distincții pe mai multe categorii

Județul Harghita va purta în 2027 titlul de Regiune Gastronomică a Europei, distincție ce oferă recunoaștere comunităților care, prin cooperare, pun un accent deosebit pe patrimoniul lor gastronomic, în spiritul dezvoltării durabile.

În acest context, în lumina ultimelor evenimente, județul Harghita se bucură de un val de recunoașteri naționale și internaționale care confirmă direcția de dezvoltare pe care  comunitățile locale s-au angajat să meargă.

Astfel, pe 9 mai 2025, în Sicilia, regiune care deține oficial titlul de „Regiune Gastronomică Europeană” în anul 2025, magazinul local Helyénvaló Helyi (Cumsecade) a fost distins cu premiul „Best Community Collaboration”, în cadrul World Food Gift Challenge 2025, organizat de IGCAT (Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism), pentru pachetul de produse – Secretele Pădurii, ce conține șase produse cu specific local. Acest premiu subliniază valoarea colaborării locale și promovarea tradițiilor autentice.

În aceeași perioadă, în cadrul Top Hotel Awards România – București, Taste of Transylvania a fost desemnat câștigător la categoria „Cea mai bună inițiativă de susținere a turismului local”, dintre 18 proiecte înscrise din întreaga țară. Distincția reflectă impactul pe care această inițiativă îl are asupra promovării gastronomiei regionale și turismului de experiență din județul Harghita.

Pe 14 mai, la Gala Premiilor SPA România desfășurată la Miercurea Ciuc, județul Harghita a fost desemnat „Best SPA Destination”. Această recunoaștere evidențiază oferta diversificată de centre wellness și balneare din regiune, unde mofetele, apele minerale carbogazoase și mediul natural intact oferă condiții unice pentru revitalizare și relaxare.

Alte distincții importante din județ au fost primite de Fenyő SPA din Miercurea Ciuc pentru Cea mai bună experiență SPA și Cel mai bun ritual SPA Signature (premiul special al juriului), Hotel Fenyő Conference & Spa pentru Cel mai bun HOTEL SPA (premiul special al juriului), FONTANA Spa & Balneo din Borsec pentru Cel mai bun DAY SPA pentru toata familia.

Tot în luna mai, restaurantul Kotyogó din Lupeni a câștigat cu echipa participantă concursul gastronomic din Ungaria.

Toate aceste recunoașteri vin în completarea demersului județului Harghita de a deveni Regiune Gastronomică a Europei în 2027, titlu conferit oficial de IGCAT, după o candidatură susținută de Consiliul Județean Harghita, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, prin brandul Visit Harghita și partenerii săi locali, ceremonia oficială de atribuire a titlului având loc în 6 februarie 2025.

 „Județul  Harghita excelează, de la recunoașterea internațională a produselor locale, la distincțiile în turism și SPA, până la onoarea de a deveni Regiune Gastronomică a Europei în 2027. Toate aceste distincții și titluri obținute sunt rezultatul unei responsabilități asumate ce deschid oportunități enorme pentru antreprenorii locali, pentru tinerii care doresc să inoveze în gastronomia sustenabilă și pentru toți cei care iubesc această regiune. Următorii ani sunt definitorii pentru demersurile noastre în a integra rețetele tradiționale cu o abordare modernă și sustenabilă, consolidând economia locală și identitatea noastră culturală. Felicitări premianților și mulțumiri echipei Visit Harghita pentru determinare și sprijin pentru aceste inițiative locale”, a apreciat Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita.

Miercurea Ciuc, 15 mai 2025