Peste 100 de participanți în cadrul a 12 simulări, sub atenta monitorizare a experților
Peste 100 de participanți, reprezentanți ai 17 instituții și organizații, pompieri voluntari și profesioniști, echipe de salvare, specialiști în gospodărirea apelor și protecția mediului, precum și echipe internaționale, au participat, în perioada 3–5 septembrie 2025, la exercițiul internațional desfășurat în Vlăhița, organizat în cadrul proiectului SAFETY4TMF.
Participanții au exersat intervenții în situații realiste: descarcerare din autovehicule avariate, protecție împotriva inundațiilor, cu saci de nisip și diguri modulare mobile, tehnici de salvare cu corzi, simulări de cutremur și incendiu de locuință, evacuare urbană pe timp de noapte, incendii de pădure, salvarea persoanelor rănite și cercetare aeriană cu drone.
Scenariul principal al exercițiului a fost ruperea parțială a barajului unui iaz de decantare, urmată de o serie de accidente cauzate de acest incident. Participanții nu doar au testat tehnici de intervenție, ci au dobândit experiență reală în teren.
Consiliul Județean Harghita a fost organizatorul principal al evenimentului, în parteneriat strategic cu Asociația Pompierilor Voluntari din Județul Harghita, sub coordonarea profesională a Asociației Pompierilor din Budapesta și cu sprijinul unor organizații internaționale.
La programul de trei zile au luat parte echipe din Bulgaria, Croația, Slovenia, Serbia și Ungaria, alături de participanți din România. Exercițiul a fost monitorizat de experți (observatori) care au u oferit evaluări și feedback-uri pentru a susține procesul de învățare.
Asociațiile locale de pompieri voluntari din localitățile Lueta, Băile Tușnad, Vlăhița, Miercurea Ciuc, Căpâlnița, Satu Mare, Praid, Zetea, Dârjiu, Corund, Joseni, Ocna de Sus, au participat activ, contribuind la consolidarea colaborării și pregătirii profesionale a voluntarilor din județul Harghita.
Exercițiul a implicat simularea unei viituri, cauzate de ruperea parțială a unui iaz de decantare. Intervențiile au avut loc în mai multe locații: pe terenul de antrenament, printre clădiri avariate, în zona Băilor Harghita și a Băilor Chirui.
Pe parcursul celor trei zile s-au desfășurat aproximativ 12 tipuri de exerciții diferite, de la protecție împotriva inundațiilor până la salvarea din mașini avariate. Din cortul de comandă, mai mulți experți au coordonat operațiunile, asigurând ordinea intervențiilor, siguranța participanților și documentarea în timp real.
Perge Kinga, directoarea de proiect din partea Asociației Pompierilor din Budapesta și coordonatoarea profesională a exercițiului SAFETY4TMF, a subliniat că acest exercițiu a fost rezultatul unei munci colective, realizat în strânsă colaborare cu Consiliul Județean Harghita și Asociația Pompierilor Voluntari din Harghita, care au avut un rol esențial atât în munca de teren, cât și în pregătirea logistică.
Scopul principal a fost acela de a permite participanților să-și testeze cunoștințele în condiții cât mai apropiate de realitatea unor accidente ce pot apărea ca urmare a defecțiunilor la iazurile de decantare. Această colaborare a demonstrat că echipele locale și internaționale pot coopera eficient și pot învăța unele de la altele.
Albert Csaba, președintele Asociației Pompierilor Voluntari din județul Harghita, a subliniat că fiecare exercițiu de acest tip are o importanță majoră deoarece contribuie la pregătirea în situații de urgență, la consolidarea cunoștințelor practice și la dezvoltarea cooperării. Pentru o intervenție eficientă, nu este suficientă doar dotarea tehnică, este nevoie și de personal instruit și calificat. Exercițiul actual a reunit toate aceste trei elemente, întărind capacitatea profesională a pompierilor voluntari.
SAFETY4TMF – „Activități coordonate de prevenire și gestionare a dezastrelor la unitățile de gestionare a sterilului de către autorități, municipalități și alte părți interesate pentru soluții de reducere a riscurilor și pericolelor transnaționale" – este un proiect implementat în cadrul Programului Regiunea Dunării, în perioada 2024–2026.
Inițiativa se bazează pe cooperarea profesională și strategică a partenerilor din 10 țări, în trei domenii principale: cercetare științifică, cooperare în politici publice și intervenție practică.
Exercițiul din Vlăhița a contribuit, în cadrul acestei cooperări internaționale, la consolidarea pregătirii comunităților și la dezvoltarea cooperării transfrontaliere.
Miercurea Ciuc, 5 septembrie 2025