A fost aprobată suma de 1,25 milioane lei din cota de 6% din impozitul pe venit, pentru dezvoltarea localităților

https://www.facebook.com/judetulharghita/videos/1171373134745895/

Forul  deliberativ al județului Harghita s-a reunit azi, 30 iunie, în ședință ordinară, în Sala de Marmură a Consiliului Județean Harghita, pe ordinea de zi aflându-se proiecte care să contribuie la creșterea siguranței pe drumurile județene, îmbunătățirea condițiilor de viață pentru persoanele vulnerabile, alocarea de sume din cota de 6% impozit pe venit din fondul aflat la dispoziția Consiliului Județean și asigurarea continuității proiectelor și activităților derulate de Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita.

Astfel, consiliul a aprobat modificarea strategiei sociale a județului astfel încât aceasta să se conformeze modificărilor legislative din domeniu și să accesibilizeze serviciile în comunitate pentru persoanele asistate prin scăderea numărului acestor persoane în unitățile de îngrijire. Tot în domeniul persoanelor vulnerabile, consiliul a aprobat depunerea de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Harghita a unui proiect ce vizează construirea și înființarea unui Centru Respiro, la Frumoasa,  în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021 – 2027.

Cu privire la acest proiect, Elekes Zoltan, directorul DGASPC Harghita, a apreciat că este vorba despre un nou tip de serviciu, inexistent la nivel județean, dar pentru care există cerere. Acesta a mai menționat că acest serviciu a fost dimensionat pentru 9 persoane cu scopul de a scădea sarcina dificilă a familiilor care au în grijă persoane adulte cu dizabilități și care trebuie să le asigure acestora asistență 24 de ore din 24, 365 de zile.

Bíró Barna Botond, președintele Consiliului Județean Harghita, a punctat că acest proiect va fi o realizare de care harghitenii pot fi mândri.

În cadrul ședinței, consilierii au aprobat și actualizarea programului de construire a trotuarelor, în anul 2025, pe lista de lucrări se află, pe lângă construirea trotuarelor pe lângă DJ133 – Dârjiu, care a fost finalizat,  și construirea trotuarelor în comuna Suseni și Avrămești.

Bíró Barna Botond, președintele Consiliului Județean Harghita, a punctat că este vorba de un program multianual care are în vedere asigurarea condițiilor sigure de circulație de-a lungul drumurilor județene care parcurg o localitate, încurajând reprezentanții UAT-urilor să depune solicitări în acest program.

Totodată, a fost aprobată  desemnarea reprezentanților județului Harghita în Consiliul Director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „S.I.M.D Harghita”, în acest context, președintele consiliului județean a precizat că, la solicitarea sa, după discuții cu specialiști în domeniu, a fost redimensionat caietul de sarcini în vederea demarării  achiziției de servicii de colectare și transport deșeuri, arătându-și speranța că această procedură va fi demarată cât mai curând, deoarece contractul trebuie încheiat până la sfârșitul lunii decembrie 2025.

Consiliul a mai aprobat în cadrul ședinței includerea în domeniul public al județului Harghita a 3 microbuze electrice 8+1 locuri și predarea a 13 microbuze către comunele Frumoasa, Cârța, Corund,  Sândominic,  Corbu, Căpâlnița, Bilbor, Suseni, Vărșag, Porumbeni, Lueta,  Lăzarea și municipiul Gheorgheni.

Începând cu data de 01 iulie 2025, a fost aprobată desființarea „Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita”, activitatea şi personalul acesteia fiind transferat la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Judeţean Harghita și la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Pro Cultura Siculi.

„Am ajuns în situația de a fi obligați să facem acest lucru. La începutul noului mandat am încercat să facem totul ca agenția să fie luată ca  excepție și să poată fi asigurată funcționarea ei. În luna decembrie am primit răspuns de la ministerul de resort că nu mai poate funcționa în această formă și am luat decizia ca sarcinile agenției să fie distribuite între asociațiile de dezvoltare intercomunitară. Sarcina noastra este ca ceea ce e util și  bun pentru populația din judeţ și entități,  să putem asigura continuitatea. Îi mulțumesc lui Cilip Árpád și echipei lui pentru activitățile de care putem fi mândri. Îmi doresc ca în această  nouă formulă  să ducă cu elan mai departe activitățile. Noi îi  asigurăm de tot sprijinul”

, a punctat președintele Consiliului Judeţean Harghita.

Cilip Árpád, directorul agenției, a prezentat o parte a realizărilor echipei, astfel, conform informațiilor menționate, agenția menține legătura cu  670 de antreprenori care au participat la cursurile organizate și au depus proiecte, au fost desfășurate peste 100 de vizite la orele de dirigenție pentru orientarea în carieră a tinerilor, 2,5 milioane de euro aduse bugetului județului prin finanțările accesate. Cilip Árpád a mai menționat si proiectul start-up – Harghita te așteaptă acasă, demarat în anul 2019, care le oferă celor care doresc să rămână acasă sau să se întoarcă acasă, o perspectivă asupra oportunităților din județ. El a mai subliniat că elanul nu lipsește și că proiectele vor fi duse mai departe cu rezultate foarte bune.

În cadrul ședinței, a fost aprobată și repartizarea  sumei de 1,25 milioane lei din fondul aflat la dispoziția Consiliului Județean Harghita, constituit din cota de 6%  din impozitul pe venit. Astfel, orașului Vlăhița i-a fost aprobată suma de 650 de mii de lei pentru reabilitarea energetică a Grădiniței de copii nr. 3 ”Hófehérke”, amenajarea unui teren de joacă în parcul orașului, precum  și reabilitarea și modernizarea ștrandului termal, comunei Avrămești, 100 de mii de lei, pentru lucrări de reparații interioare la clădirea anexă a Școlii Gimnaziale Benedek Elek și comunei Feliceni, 500 de mii de lei, pentru reabilitarea termică a căminelor culturale din Hoghia și Văleni.

Miercurea Ciuc, 30 iunie 2025