Consiliul Județean Harghita s-a reunit în 10 august în ședință ordinară, în Sala de Ședință a Consiliului Local al municipiul Gheorgheni, fiind luate decizii care să contribuie la dezvoltarea comunității.
“Am încredere ca vom lua decizii bune în principal pentru municipiul Gheorgheni, dar consider că și celelalte decizii în privința bugetului vor fi în folosul dezvoltării socio-economice a judeţului nostru” a apreciat în deschiderea ședinței Borboly Csaba, președintele consiliului județean.
Csergő Tibor, primarul municipiului Gheorgheni, a apreciat desfășurarea ședinței la Gheorgheni ca fiind de importanță pentru comunitate.
“E o zicala care spune – cine ajută la momentul potrivit, ajută de două ori -prezența dumneavoastră aici manifestă ideea acestui proverb, și avem nevoie de ajutorul consiliul județean ca să rezolvăm problemele comunității. Legăturile dintre Municipiul Gheorgheni și consiliul județean au fost construite și gestionate în ultimii 2-3 ani, și reprezintă un lucru foarte important pentru noi” a subliniat primarul.
Totodată, Csergő Tibor a prezentat proiectele comune ce se derulează în parteneriat cu consiliul județean, printre care insulele ecologice pentru deșeuri, dotarea școlilor cu echipamente IT și mobilier, dezvoltarea unui incubator de afaceri, centura de ocolire a municipiului.
În cadrul ședinței a fost aprobată modificarea bugetului de venituri și cheltuieli a județului pentru alocarea din fondul de rezervă la dispoziția autorităților locale a unor sume pentru remedierea pagubelor produse în urma fenomenelor meteorologice produse în luna iulie a.c. în municipiul Gheorgheni, comuna Ciumani și comuna Păuleni-Ciuc.
Tot ca modificare bugetară, a fost aprobată alocarea mărită a cotizației către ADI SIMD Harghita pentru realizarea unor reparații. Licitația pentru gestiunea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Remetea este în curs de evaluare a ofertei depuse, Incze Csongor, managerul județului, apreciind că, dacă lucrurile avansează în direcția bună, la sfârșitul lunii urmează să fie încheiat contractul de gestiune.
Municipiului Gheorgheni i-a fost alocată din cota de 6% impozit pe venit aflat la dispoziția consiliului județean suma de 800 de mii de lei pentru modernizarea sistemului de alimentare cu energie termică a municipiului, investiția reprezentând o soluție viabilă pentru îmbunătățirea calității serviciilor de energie termică prin înlocuirea echipamentelor uzate moral, în scopul creșterii eficienței energetice și întărirea rețelei de distribuție.
Consiliul Județean Harghita s-a asociat cu municipiul Gheorgheni și cu Muzeul Tarisznyás Márton în vederea realizării în comun a investiției privind reparații capitale în moara Tinka din Gheorgheni după situația de urgență cauzată de prezența unui putregai uscat care afectează grav monumentul.
Totodată, în cadrul ședinței a fost aprobată încheierea unui acord de parteneriat între consiliul județean și municipiul Gheorgheni care va contribui la reabilitarea și dezvoltarea parcului dendrologic Csíky-kert.
Miercurea Ciuc, 10 august 2023