Au fost lansate  programele cu finanțare nerambursabilă pentru proiectele culturale din județul Harghita

 

În fiecare an, pe 21 mai, sărbătorim Ziua Mondială a Diversității Culturale pentru Dialog și Dezvoltare, o inițiativă a UNESCO care scoate în evidență multiculturalitatea și importanța dialogului intercultural ca bază a unei conviețuiri pașnice și a dezvoltării durabile.

Această zi a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția 57/249 din 2002, în urma Declarației Universale privind Diversitatea Culturală, adoptată de UNESCO în cadrul celei de-a 31-a sesiuni generale din 2001, declarație ce recunoaște diversitatea culturală drept „o sursă de schimburi, inovație și creativitate” și o componentă esențială a patrimoniului comun al umanității.

În septembrie 2022, peste 150 de state au participat la Conferința Mondială UNESCO MONDIACULT 2022, care s-a încheiat cu adoptarea unei Declarații pentru Cultură, în care cultura este recunoscută ca „bun public global” și se solicită includerea sa ca obiectiv distinct în agenda post-2030.

În acord cu aceste demersuri internaționale, Consiliul Județean Harghita sprijină anual proiectele culturale ale comunităților locale din județul Harghita, Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita considerând că rolul culturii este fundamental în consolidarea coeziunii sociale, stimularea dialogului intercultural și promovarea identității comunitare locale.

„Prin demersurile noastre, nu doar  protejăm multiculturalitatea specifică județului nostru, ci și facilităm accesul comunităților locale la descoperirea și cunoașterea valorilor fiecărei identități locale. Pentru noi, cultura este un catalizator al dezvoltării locale, de aceea pot aprecia că, nu noi apărăm cultura, ci cultura ne apără pe noi. În acest cadru,  sprijinirea ei rămâne un obiectiv prioritar pentru noi”

, a punctat președintele.

În acest an, instituțiile de cultură subordonate Consiliului Județean Harghita vor gestiona apelurile de proiecte cu finanțare nerambursabilă, pentru toate cele trei zone ale județului, data limită de depunere a solicitărilor fiind 11 iunie. Suma cumulată aprobată de cele trei centre culturale este de peste 1 milion de lei.

Mai multe detalii pot fi găsite pe paginile centrelor culturale:

Zona Ciuc: https://ccenter.ro/ro/proiecte-culturale/

Zona Gheorgheni: https://ccal.ro/ro/proiecte/

Zona Odorhei: https://hagyomany.ro/anunt-2/?lang=ro

Miercurea Ciuc, 21 mai 2025