Dificultăți pentru firmele de transport cărora nu le-au fost decontate cursele efectuate în lunile octombrie și noiembrie
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică la data de 28 august a.c. proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport pentru elevi, hotărârea fiind adoptată la data de 8 septembrie.
Conform acestei hotărâri, elevii beneficiază de gratuitate la transportul public local, județean și intrajudețean, urmând ca Ministerul Educației, prin Inspectoratele Școlare Județene, să deconteze acest transport către operatorul de transport local.
Decontarea a fost blocată la nivelul lunilor octombrie și noiembrie, printr-o adresă, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) atenționând 14 inspectorate școlare județene, printre care și cel al județului Harghita, că nu întrunesc condițiile legale pentru serviciul public de transport.
Printr-o adresă, Consiliul Județean Harghita a transmis Ministerului Educației că există o neconcordanță în ceea ce ANRSC a semnalat, în condițiile în care, instituția a încheiat contractele de delegare a serviciului public de transport în anul 2020, în urma consultării cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice și cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
Totodată, Consiliul Județean Harghita nu înțelege, așa cum se menționează în adresa către minister, cum o autoritate națională poate contrazice o îndrumare a ministerelor implicate și să refuze aplicarea prevederilor legale incidente în transportul public de persoane.
Pe acest subiect, Direcția Generală Tehnică din cadrul Consiliului Județean Harghita a convocat miercuri, 20 decembrie, o întrunire la care au participat reprezentanți ai inspectoratului școlar și ai firmelor de transport.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, atât firmele, cât și transportul public județean, se află într-o situație dificilă, deoarece există riscul ca din ianuarie 2024, din cauza acestor neconcordanțe, să nu mai fie asigurat transportul public prin curse regulate. O mare parte a curselor operate se datorează elevilor, dar, dacă firmelor de transport nu le sunt plătite deconturile, acestea vor fi practic în imposibilitatea de a-și menține serviciile și, prin urmare, afacerile.
Miercurea Ciuc, 27 decembrie 2023