Localitățile care au depus solicitări vor fi susținute din 6% impozit pe venit
Miercuri, 14 iulie, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita, în format online, pe ordinea de zi aflându-se susținerea localităților din cota de 6% impozit pe venit aflată la dispoziția consiliului județean, continuarea investițiilor aflate în derulare până la primirea banilor guvernamentali, aprobarea protocolului de colaborare cu Autoritatea Națională de Achiziții Publice în vederea înființării și operaționalizării unei Unități Centralizate de Achiziții Publice ce va funcționa în cadrul consiliului județean.
„Am primit un feed-back foarte important din partea Autorității Naționale de Achiziții Publice(ANAP) ce ne permite să ne transformăm într-o autoritate regională de achiziții publice prin care vom putea oferi sprijin profesional și consilia achizițiile publice din alte localități, respectiv județe. Cred că oricare instituție ar fi mândră să aibă un astfel de departament și o astfel de reușită care reprezintă o recunoaștere a eforturilor colegilor mei” a apreciat Borboly Csaba, președintele consiliului județean.
Scopul acestei unități centralizate va fi acela de a furniza expertiză și capacitate îmbunătățită în domeniul achizițiilor publice, reducerea costurilor și o mai eficientă utilizare a fondurilor publice.
Din cota de 6% impozit pe venit vor fi susținute localitățile Sândominic, pentru amenajarea unei grădinițe cu program prelungit, prin dotarea cu mobilier și echipament corespunzător; Cozmeni, pentru înființarea unui cabinet medical care să acorde asistență medicală de bază în special vârstnicilor; Zetea, pentru extinderea rețelei de canalizare și dezvoltarea infrastructurii de apă uzată; Ocland, modernizarea rețelei stradale pentru asigurarea accesibilității la terenurile agricole; la Brădești va fi consolidat trotuarul de lângă DN13A și grădinița va fi dotată cu mobilier și aparatură HORECA, aceasta fiind considerată un exemplu pozitiv și un model de urmat din punct de vedere al eficienței energetice a clădirii și a investițiilor efectuate. Comuna Mugeni va primi sprijin pentru rețeaua de canalizare menajeră și stație de epurare pentru asigurarea unor condiții decente și moderne pentru locuitorii satelor; în Vărșag vor fi efectuate lucrări de întreținere periodică a drumurilor ca urmare a creșterii circulației pe fondul dezvoltării turistice a zonei; în Satu Mare va fi construit trotuarul și va fi finanțată înscrierea imobilelor în cartea funciară.
Din cauza spargerii unei porțiuni de conductă, în satul Vrabia, ce pune în pericol integritatea drumului și siguranța oamenilor prin pătrunderea apei în casele acestora, consiliul județean va susține din cota de 6% lucrări temporare care să remedieze situația existentă, urmând ca după efectuarea unor studii să fie preluată de județ, rețeaua de apă.
Investițiile aflate în derulare, pentru consolidarea drumurilor și podețelor afectate de inundații, s-au aflat pe ordinea de zi a ședinței, fiind aprobate refacerea și construirea podețului pe DJ132, grav afectat de inundațiile din lunile iunie-iulie a.c., și indicatorii tehnico-economici pentru refacerea părții carosabile a DJ134C, în zona Tibod, în vederea prevenirii degradării totale a sistemului rutier.
Județul Harghita continuă demersurile de dezvoltare a relațiilor de înfrățire cu județe și regiuni din afara țării, fiind în curs de înfrățire cu raionul Strășeni din Republica Moldova, o delegație din acest raion urmând a efectua o vizită de lucru în județul Harghita, în perioada 15-18 iulie, în vederea cunoașterii valorilor culturale dar și a derulării unor parteneriate profesionale pe puncte de interes comun.
Miercurea Ciuc, 14 iulie 2021