O nouă oportunitate pentru tinerii absolvenți
După concursul pentru admitere, șapte tineri își pot începe cariera profesională la Consiliul Județean Harghita. Posturile neocupate vor fi scoase în curând din nou la concurs. Programul oferă oportunitatea de dobândire de noi experiențe profesionale, precum și posibilitatea încadrării pe piața forței de muncă.
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita i-a felicitat pe tinerii practicanți în prima lor zi de muncă.
„Am vrea ca luând în considerare condițiile prezente să ne putem coordona activitățile pentru a putea desfășura o muncă operativă. Noii absolvenți primesc oportunitatea de a pune în practică ceea ce au învățat la facultate, iar instituția are nevoie de cunoștințele lor și de elanul lor tineresc. De asemenea, așteptăm sugestiile și ideile lor din punctul de vedere al relansării economice. Eu cred că acest program aduce beneficii pentru toți. Le doresc noilor colegi mult succes și spor la lucru!” – a afirmat președintele consiliului județean.
Szőcs-Mátyás István, directorul general al Direcției Generale Resurse Umane și Comunicații i-a salutat pe noii colegi și le-a urat spor la treabă.
„Scopul programului este pregătirea tinerilor, ajutându-i astfel în găsirea, pe viitor a unui loc de muncă. Sperăm că perioada de intership va fi una eficientă, de care să poată beneficia ulterior, fie în cadrul consiliul județean, fie la alt loc de muncă. La prima ediție a Programului de Internship au fost admiși nouă tineri, dintre care trei au reușit în urma promovării cu succes a unui examen, să se angajeze la Consiliul Județean Harghita”, a afirmat directorul general.
„Programul de Internship al Consiliului Județean Harghita a reprezentat o excelentă oportunitate pentru mine. Am lucrat în domeniul care îmi place și am învățat lucruri noi. Am putut să pun în practică ceea ce studiasem la universitate și în fiecare zi am învățat ceva nou. Am avut parte și de provocări, dar toate acestea mi-au servit în procesul de dezvoltare. Mă bucur că această oportunitate a fost oferită acum și altora, le doresc mult succes noilor practicanți”, – spune Vaida Szidónia, proaspăt angajată a consiliului județean.
Noii practicanți vor lucra în cadrul următoarelor direcții ale instituției: la Direcția Generală Administrației Publică Locală, Direcția Generală Tehnică, Direcția Arhitect Șef, Direcția Generală Economică, Direcția Generală Resurse Umane și Comunicații, Direcția Generală Management și Relații Internaționale.
Tinerii au studii finalizate în diferite domenii.
Nagy Orsolya a absolvit la Cluj-Napoca Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Biologie și Geologie, specializarea biologie.
„Scopul meu a fost întotdeauna să vin acasă, în județul Harghita după terminarea studiilor, din acest motiv am aplicat în cadrul Programului de Internship al Consiliului Județean Harghita. Cred că acest program oferă o oportunitate foarte avantajoasă pentru tinerii absolvenți care sunt ambițioși, au idei și păreri constructive legate de dezvoltarea județului Harghita și doresc să obțină o perspectivă asupra funcționării județului și a consiliului județean” – afirmă Nagy Orsolya.
„Am fost foarte fericită pentru această oportunitate, am așteptări mari de la acest loc de muncă, fiindcă de aici va porni experiența mea profesională. Voi fi membru al echipei Direcției Generale Resurse Umane și Comunicații” – spune Bilibok Karola
Programul de Internship durează cinci luni, practicanții vor lucra șase ore pe zi și vor primi la sfârșitul perioadei un certificat acre s ateste perioada de practică plătită.
Material video realizat pe această temă îl puteți urmări accesând următorul link:
Miercurea Ciuc, 25 mai 2020