Cel puțin cincizeci de cereri de finanțare urmează a fi depuse
În județul Harghita este nevoie de coordonare și cooperare pentru pregătirea a aproape cincizeci de cereri de finanțare pentru investiții ce vizează dezvoltarea zonelor montane. Fiind asigurat cadrul legal, există la momentul actual oportunitatea de a accesa finanțări în investiții precum înființarea stânelor montane, înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană, precum și înființarea centrelor de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană, scopul fiind ca județul Harghita să fie fruntaș în accesarea acestora.
Deoarece un impediment în accesarea fondurilor îl constituie birocrația, consiliul județean, împreună cu instituțiile implicate în procesul de verificare și autorizare, intenționează să acorde sprijin pentru fermierii care doresc să aplice astfel încât să poată depune în timp solicitările. Aceste intenții au fost discutate miercuri, 19 octombrie, în cadrul unei reuniuni ce a avut loc la Consiliul Județean Harghita.
„Cred că există un viitor pentru zootehnie, în special pentru creșterea animalelor în aer liber, la munte. Vrem să avem stâne care să atragă vizitatori și să le ofere tinerilor o experiență de viață și un punct de referință și vrem să ne asigurăm că această profesie tradițională, păstoritul montan, nu este uitată. Dorim să-i sprijinim pe fermieri în cea mai mare problemă, păstrarea forței de muncă, și prin încurajarea deschiderii de puncte gastronomice locale, produsele montane să devină o atracție pentru turiști în județul Harghita” a declarat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
Înființarea centrelor de colectare a laptelui a fost dintotdeauna o prioritate pentru Consiliul Județean Harghita, în prezent fiind construite și autorizate cu ajutorul consiliului județean peste 100 de astfel de centre, și se dorește prin oportunitatea oferită de Guvern să crească numărul acestora.
Prelucrarea plantelor medicinale și a fructelor de pădure reprezintă o oportunitate imensă, iar producătorii au obținut deja rezultate excelente prin intermediul mărcii Produs Secuiesc dorindu-se încurajarea deschiderii de noi afaceri de familie, în special pentru tineri, dar nu numai.
De asemenea, colaborarea instituției cu călugărul franciscan Böjte Csaba, care a avut o serie de propuneri pe tema păstoritului și a stânelor, confirmă importanța unor astfel de demersuri.
În zilele următoare vor avea loc mai multe întâlniri profesionale de acest gen pentru a discuta posibilitățile de depunere a solicitărilor de finanțare.
Miercurea Ciuc, 20 octombrie 2022