Apelurile de proiecte pentru finanțare nerambursabilă au acum o platformă online dedicată lor

Și în anul acesta Consiliul Județean Harghita a lansat apelurile de proiecte cu finanțare nerambursabilă, urmărind astfel să sprijine asociațiile neguvernamentale, fundațiile, cultele religioase, precum și persoanele fizice și juridice de drept public și privat  în demersul lor de promovare a culturii, turismului, identității județului Harghita. Acesta a fost subiectul conferinței de azi, 13 aprilie, ce a avut loc la Harghita Business Center din Odorheiu Secuiesc.

„ Suntem printre puținele județe în care există posibilitatea de a încărca online solicitările de finanțare lansate de Consiliul Județean Harghita. Am încercat prin intermediul specialiștilor să dezvoltăm o platformă care să funcționeze fără inconveniente și care să ușureze procesul de depunere a solicitărilor pentru cei interesați. Situația generată de pandemie anul trecut ne-a dat impulsul de a dezvolta această platformă online, care, a trecut cu brio toate testele efectuate în faza de testare. Așadar, cei care doresc să aplice, la accesarea link-ului  https://programeproiecte.judetulharghita.ro/ro/register vor descoperi o aplicație prietenoasă în care vor avea posibilitatea de a încărca toate documentele necesare depunerii proiectului. Această platformă a fost astfel concepută ca ulterior încărcării documentelor, aplicantul să primească numărul de înregistrare și responsabilul de program să fie înștiințat de aplicație, existând posibilitatea ca în cazul unor erori sau lipsuri, acestea să fie corectate înainte de expirarea termenului limită”, a afirmat Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita.

Portofoliul de programe pus la dispoziție de Consiliul Județean Harghita acoperă o gamă largă de domenii și aplicanții pot găsi informațiile necesare accesând link-ul https://judetulharghita.ro/proiecte/.

„ Consiliul județean este un exemplu de administrație prietenoasă cu proiectele și cu siguranță este unic în ceea ce privește programele destinate cultelor religioase. Oferim o paletă colorată de posibilități de finanțare, de la turism, cultură, programe destinate familiilor, la sport, tradiții și totodată patrimoniul nostru construit, folosindu-ne de toate resursele pentru a debirocratiza procesul de depunere a proiectelor. Rezultatele anilor precedenți ne-au arătat că programele cu finanțare nerambursabilă derulate de consiliul județean sunt așteptate și utile asociațiilor și fundațiilor  care astfel au posibilitatea de a-și continua activitatea”, a subliniat Borboly Csaba, președintele consiliului județean

 

Miercurea Ciuc, 13 aprilie 2021