O nouă ordonanță de urgență pune piedici investițiilor locale și dinamicii economice

Pentru a sprijini activitatea UAT-urilor, Consiliul Județean Harghita a organizat astăzi, 6 octombrie, în format online, o întâlnire de lucru cu primarii, în vederea clarificării întrebărilor generate de măsurile bugetare și de cele privind implementarea programelor naționale, cuprinse în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 52/2025.

La întâlnire au participat Kelemen Hunor, președintele UDMR, Tánczos Barna, viceprim-ministru, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Petres Sándor, prefectul județului Harghita, Attila Dobos, trezorier-șef al A.J.F.P. Harghita, primari și reprezentanți din conducerea aparatului de specialitate al Consiliului Județean Harghita.

Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita, i-a salutat pe cei prezenți și a subliniat că scopul acestei întâlniri este formularea unui punct de vedere profesionist pentru clarificarea aspectelor practice privind implementarea eficientă a programelor și investițiilor, în contextul noilor măsuri impuse.
Noua ordonanță de urgență instituie limitări temporare privind angajarea unor categorii de cheltuieli și plafonează plățile lunare aferente titlului „Bunuri și servicii” în perioada octombrie–decembrie 2025. Aceste prevederi au generat nemulțumiri și o serie de întrebări din partea primarilor.

Totodată, este interzisă încheierea de noi contracte, iar în cadrul programului Anghel Saligny și al lucrărilor realizate prin Compania Națională de Investiții, nu pot fi încărcate noi facturi. În ceea ce privește continuarea proiectelor finanțate prin PNRR, încă nu a fost luată o decizie la nivelul coaliției de guvernare.

Concluzia întâlnirii a fost că toate aceste măsuri, care nu au fost susținute de reprezentanții UDMR, vor constitui obstacole în finalizarea mai multor investiții. De asemenea, aceste decizii vor afecta dinamica economiei locale, generând dificultăți atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru populație.
În acest context, președintele Consiliului Județean Harghita a accentuat că, dacă investițiile rămân blocate, există riscul de a ajunge atât în criză economică cât și instituțională.

La finalul întâlnirii, Bíró Barna-Botond a menționat că toate întrebările și răspunsurile oferite vor fi centralizate, iar pentru aspectele rămase neclarificate se vor solicita explicații suplimentare de la ministerele de resort.

Miercurea Ciuc, 6 octombrie 2025