ANUNȚ

Consiliul Județean Harghita, organizează examen pentru personalul de execuție ale căror funcții au fost supuse reorganizării, pentru definitivarea a 1 funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal la Compartimentul buget din cadrul Direcției economice în data de 12.05.2025, ora 12.00, la sediul din Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5.

 

Examenul se desfășoară în conformitate cu prevederile Metodologiei organizării și desfășurării examenului pentru salariații din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Harghita ai căror funcții au fost supuse reorganizării, aprobată prin Dispoziția președintelui Consiliului Județean Harghita nr. 331/2025.

I. Condiții de participare:

La examenul organizat, pot participa numai funcționarii publici din cadrul structurii respective și care au depus cerere de înscriere la examen, cu respectarea criteriilor prevăzute la art. 518 alin. (2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

II. Condiții de desfășurare a examenului:

Cererea de înscriere la examen se transmite la Registratură, registratura@judetulharghita.ro, în termen de 3 zile lucrătoare de la data afișării anunțului de organizare a examenului.

Examenul constă în 2 (două) etape:

– proba scrisă;

-proba de interviu.

 

III. Documentele solicitate pentru înscriere la examen:

– Cerere de înscriere la examen – modelul cererii se pune la dispoziție de către Compartimentul resurse umane;

 

IV. Calendarul examenului :

a) Afișarea anunțului de organizare a examenului: 30.04.2025;

b) Perioada de depunere a cererilor de înscriere la examen: 3 zile lucrătoare de la data afișării anunțului de organizare a examenului: 05.05.-07.05.2025;

c) Verificarea cererilor și afișarea rezultatelor selecției cererilor: În termen de 2 zile lucrătoare de la data expirării termenului de înscriere la examen: 08.05.-09.05.2025;

d) Proba scrisă: În cazul în care numărul cererilor valide depuse este mai mare decât numărul posturilor din cadrul compartimentului supus reorganizării, se organizează proba scrisă în data de 12.05.2025;

e) Corectarea lucrărilor și afișarea rezultatelor la proba scrisă: în termen de maxim 24 de ore de la data susținerii probei scrise: 13.05.2025;

f) Depunerea contestațiilor proba scrisă: în termen de maxim 24 de ore de la data afișării rezultatelor probei scrise: 14.05.2025;

g) Soluționarea/afișarea contestațiilor proba scrisă: în termen de maxim 24 de ore de la expirarea termenului de depunere a acestora: 15.05.2025;

h) Proba interviu – afișarea rezultatul interviului: În termen de 5 zile lucrătoare de la data probei scrise, se organizează proba interviu: 16.05.2025;

i) Contestație proba interviu: în termen de 24 ore de la afișarea rezultatelor probei de interviu: 19.05.2025;

j) Soluționarea contestațiilor probei interviu – afișarea rezultatului: în termen de maximum 24 de ore de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor: 20.05.2025;

k) Rezultat final: 19.05.2025 sau 21.05.2025;

l) Dacă numărul candidaților corespunde cu numărul posturilor în cadrul compartimentului, candidații care au depus cerere vor fi anunțați de către secretarul Comisiei și vor fi numiți în funcțiile respective, conform prevederilor art. 518 alin. (1) și alin. (2) din OUG nr. 57/2019.

 

  • Cererea de înscriere poate fi descărcat aici.
  • Bibliografia poate fi descărcat aici:
  • Rezultatul selecției cererilor:
    1 funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal la Compartimentul buget
  • Rezultatul probei scrise:
    1 funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal la Compartimentul buget
  • Rezultatul interviului:
    1 funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal la Compartimentul buget
  • Rezultatul final:
  • 1 funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal la Compartimentul buget

 

Bíró Barna-Botond

președinte