Consiliul Judeţean Harghita

organizează concurs pentru ocuparea postului contractual vacantă de execuție,

în baza HG 286/2011, la sediul Miercurea-Ciuc, Piaţa Libertăţii nr.5, județul Harghita, după cum urmează:

 

  • 1 post: Inspector de specialitate, grad profesional II, la Compartimentul relaţii publice în zona Odorheiu Secuiesc, în cadrul Serviciului administrație publică locală din cadrul Direcției arhitect șef:
  • 08 iulie 2022 ora 12.00 proba scrisă;
  • 14 iulie 2022 ora 10.00 interviul;

 

Condiţii de participare:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • minim 1 an vechime în specialitatea studiilor;
  • cunoştinţe de operare pe calculator: Microsoft Office;

Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii pentru a participa la concursul pentru ocupare unui post vacant sau temporar vacant, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare:

  • are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exercițiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Locul desfășurării activității: Biroul teritorial din Odorheiu Secuiesc.

Dosarele de concurs se depun la sediul Consiliul Județean Harghita, (Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5), însoțite de documentele originale, în perioada 16.06.2022 – 29.06.2022 (inclusiv).

Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită se afişează la sediul Consiliului Judeţean Harghita respectiv și pe site-ul: https://judetulharghita.ro/consiliul-judetean-harghita/cariera/

Datele de contact ale persoanei care asigură secretariatul comisiei de concurs: Ábrahám Erzsébet, consilier, telefon 0266-207700 int. 1406, 1408, abrahamerzsebet@judetulharghita.ro  .

  • Bibliografia poate fi descărcat aici:

Direcția arhitect șef

  • Rezultatul selecției dosarelor:
           Direcția arhitect șef
  • Rezultatul probei scrise:
          Direcția arhitect șef
  • Rezultatul interviului:

Direcția arhitect șef

  • Rezultatul final:
           Direcția arhitect șef

Borboly Csaba

   Președinte