CONSILIUL JUDEŢEAN HARGHITA
cu sediul în Miercurea-Ciuc, Piaţa Libertăţii nr. 5.
organizează concurs de recrutare pentru ocuparea postului contractual de conducere temporar vacantă, în baza HG 1336/2022
- 1 post: Manager proiect, pe perioadă determinată, în cadrul proiectului SECON „Social Economy – Regional Policies for supporting Social Economy Enterprises”, finanțat din cadrul Programului Interreg Europe
Durata timpului de lucru este 8 ore/zi, pe perioadă determinată, până la data de 28 februarie 2027 inclusiv.
Condiţii de participare:
- studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în sociologie, științe europene;
- vechime în specialitatea studiilor minim 3 ani;
- Cunoașterea unei limbi sau a cel puțin unei limbi străine dintre limbile oficiale ale UE: (citit, scris, vorbit): limba engleză – nivel mediu;
- cunoștințe nivel de utilizator a pachetului MS Office;
Prezintă avantaj:
- experiență într-un post similar;
- experiență în ceea ce privește programele de finanțare ale Uniunii Europene;
- participarea la cursuri de formare specifice domeniului de activitate.
Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii pentru a participa la concursul pentru ocupare unui post vacant sau temporar vacant, conform art. 15 din H.G. nr. 1336/2022, cu modificările şi completările ulterioare:
- a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Competențe și abilități:
- abilități de comunicare și inițiativă;
- precizie, minuțiozitate în îndeplinirea datoriilor;
- îndeplinirea sarcinilor multiple, disponibilitate pentru munca individuală și cea de echipă;
- abilități de organizare și soluționare a problemelor;
- personalitate responsabilă, hotărâtă;
- flexibilitate în ceea ce privește programul de lucru, disponibilitate de a lucra sub presiunea timpului.
Atribuții:
- va îndruma activitățile proiectului pentru atingerea obiectivelor propuse;
- asigură managementul proiectului, coordonează activitatea echipelor de implementare pentru atingerea rezultatelor planificate;
- răspunde pentru elaborarea rapoartelor de activitate;
- răspunde pentru implementarea planului de activitate al proiectului, urmărirea termenelor și a bunei execuții a activităților și a calității rezultatelor obținute;
- răspunde pentru inițierea plăților ce urmează a fi efectuate în cadrul proiectului;
- asigură rezolvarea problemelor ivite în realizarea proiectului;
- răspunde de rezolvarea prompta a problemelor de comunicare ce apar în cadrul activităților proiectului;
- ține legătura permanent cu liderul de proiect și cu partenerii proiectului.
Concursul va avea loc la sediul Consiliului Judeţean Harghita (Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5.), după cum urmează:
- proba scrisă va avea loc la data26 mai 2023, ora 10.00
- proba de interviu va avea loc la data de31 mai 2023, ora 10.00
Dosarele de concurs se depun la sediul Consiliului Județean Harghita însoțite de documentele originale până la data de 19 mai 2023 (inclusiv) – în perioada 15.05.2023 – 19.05.2023.
Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul Consiliului Județean Harghita https://judetulharghita.ro/consiliul-judetean-harghita/cariera/ .
Relaţii suplimentare se pot obţine de la sediul instituţiei, la Compartimentul resurse umane și perfecționare profesională din cadrul Direcţiei resurse umane și comunicare, biroul nr. 126, telefon 0266-207700 int. 1406, 1408.
- Acte necesare pentru concurs se pot descărca aici, iar anexa poate fi descărcat aici
- Formular de înscriere poate fi descărcat aici.
-
Modelul pentru scrisoarea de recomandare poate fi descărcat aici.
-
Bibliografia poate fi descărcat aici:
-
Rezultatul selecției dosarelor:
Proiect SECON -
Rezultatul probei scrise:
- Rezultatul contestației:
Proiect SECON - Rezultatul interviului:
Proiect SECON - Rezultatul final:
Proiect SECON
Nr.crt. | Activitatea planificată | Perioada de desfășurare |
1 | Înscrierea candidaţilor | 15.05.2023–19.05.2023 |
2 | Selectarea dosarelor de concurs | 22.05.2023 |
3 | Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor de concurs | 22.05.2023 |
4 | Contestarea rezultatelor selecţiei dosarelor de concurs | 23.05.2023 |
5 | Afişarea rezultatelor contestaţiilor selecției dosarelor de concurs, listelor nominale ale candidaţilor admişi | 24.05.2023 |
6 | Prima probă a concursului – proba scrisă | 26.05.2023 |
7 | Afișarea rezultatelor probei scrise | 26.05.2023 |
8 | Contestarea rezultatelor probei scrise | 29.05.2023 |
9 | Afişarea rezultatelor contestaţiilor la proba scrisă | 30.05.2023 |
10 | A doua probă a concursului – interviu | 31.05.2023 |
11 | Afişarea rezultatelor la interviu | 31.05 sau 06.06.2023 |
12 | Contestarea rezultatelor interviului | 06.06 sau 07.06.2023 |
13 | Afişarea rezultatelor contestaţiilor interviului | 07.06 sau 08.06.2023 |
14 | Afişarea rezultatelor finale ale concursului | 08.06. sau 09.06.2023 |
Borboly Csaba
Președinte