Obiectivul proiectului derulat de DGASPC Harghita a fost atins

 

Consiliul Județean Harghita, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita, au anunțat, joi, 24 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, atingerea obiectivelor proiectului ”Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare prin investiții necesare pentru consolidarea capacității de reacție la criza de sănătate publică cauzată de răspândirea virusului COVID-19 în județul Harghita și în Centrele sociale rezidențiale din subordine″.

“Am fost printre primele județe din țară care au reușit să acceseze fonduri UE care să susțină capacitatea de reacție la efectele pandemiei și pot spune cu certitudine că suntem pregătiți să accesăm fonduri UE și să implementăm proiecte reușite. Le mulțumesc colegilor de la Direcția Generală Programe și Proiecte, care, în colaborare cu DGASPC Harghita, au fost foarte eficienți în a aduce în județul Harghita un proiect de o asemenea importanță și valoare ″a subliniat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

Perioada de implementare a proiectului este 1 februarie 2020 – 31 iulie 2021, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 9 – Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de Covid-19,  valoarea acestuia ridicându-se la 2.930.668,43 lei.

Biro Barna Botond, vicepreședintele consiliului județean, a apreciat buna colaborare dintre instituții, în privința accesării fondurilor și realizarea contractului, din care au fost achiziționate echipamente de protecție și materiale dezinfectate pentru cele 14 centre rezidențiale publice.

“Anul trecut situația generată de pandemie ne-a supus la cheltuieli suplimentare și prin acest proiect am avut posibilitatea să susținem financiar aceste cheltuieli″ a mai adăugat vicepreședintele.

Albert Monika, managerul proiectului,  a subliniat faptul că obiectivul proiectului a fost atins, materialele și echipamentele ce au făcut obiectul contractului au fost achiziționate, în acest moment fiind depus către Autoritatea de Management dosarul cererii de rambursare.

Obiectivul specific al proiectului vizează asigurarea unei protejări sporite a sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 pe teritoriul județului Harghita, prin dotarea cu materiale și echipamente de protecție a centrelor sociale rezidențiale publice pentru categorii vulnerabile.

Elekes Zoltán, directorul DGASPC Harghita a mulțumit consiliului județean pentru sprijinul acordat și pentru acest parteneriat.

 “Datorită acestui proiect avem o mai mare siguranță atât pentru angajații centrului cât și pentru beneficiari. Aceste echipamente și materiale sanitare au fost de mare necesitate deoarece sunt comunități de oameni vulnerabili care trăiesc în aceste centre și care au nevoie de protecție suplimentară. Și în viitor protecția este necesară în aceste centre indiferent dacă este pandemie sau nu″, a subliniat directorul DGASPC.

Durata proiectului a fost de aproape un an și în 31 iulie  trebuie finalizat.

Miercurea Ciuc, 24 iunie 2021