Scopul investiției este creșterea eficienței energetice a imobilului
Consiliul Județean Harghita este beneficiarul proiectului finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, ce vizează reabilitarea energetică, modernizarea și extinderea Policlinicii Stomatologice din Miercurea Ciuc, precum și amenajarea parcării auto în curtea imobilului.
Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor a fost semnat în luna iulie a anului trecut cu asocierea Render Bau Construct SRL -Tigra-Will SRL – Horvart Atelier SRL, iar valoarea investiției este de aproximativ 17 milioane de lei, cca jumătate din valoare fiind suportată din bugetul Consiliului Județean Harghita.
Printre lucrările ce urmează a fi executate se numără modernizarea instalațiilor electrice, de încălzire și izolare termică, reparația/înlocuirea acoperișului, consolidarea și hidroizolarea clădirii, instalarea panourilor fotovoltaice, renovarea completă a trotuarelor existente și amenajarea trotuarelor de protecție în jurul clădirii, instalarea unui lift pe latura estică a clădirii, îmbunătățirea accesului din curte, modernizarea accesului pietonal și rutier, precum și amenajarea a zece locuri de parcare.
Din cele opt proiecte depuse și pentru care s-a și obținut finanțare, trei sunt deja în faza de execuție a lucrărilor: Palat Administrativ, Vila 6 și Policlinica Stomatologică, două dintre ele au fost suspendate: Școala Populară de Arte și Meserii Vámszer Géza și clădirea care găzduiește Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Harghita, iar pentru restul proiectelor se așteaptă răspunsul la memorandumurile depuse.
„Ieri au fost reluate lucrările la clădirea policlinicii stomatologice. Finanțăm jumătate din acestea, pentru cealaltă jumătate am obținut fonduri din PNRR. Prin acest proiect vor fi realizate mai multe lucrări care să contribuie la reducerea consumului de energie și implicit a cheltuielilor. În prezent se lucrează la consolidarea clădirii, iar până la sfârșitul lunii iulie anul viitor vor fi finalizate aceste lucrări”
, a apreciat Bíró Barna-Botond, președintele ConsiliuluiJudețean Harghita.
Miercurea Ciuc, 29 octombrie 2025




