https://www.facebook.com/borbolycsaba.ro/posts/

Documentația ce stă la baza proiectului de buget pentru 2024 poate fi consultată pe pagina de internet  https://judetulharghita.ro/consultarebvc/ sau la sediul instituției.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a apreciat că în această  etapă de planificare este important să se stabilească acele priorități care pot fi realizate cu accent pe continuarea investițiilor în domenii esențiale precum digitalizare, educație, sănătate, drumurile județene dar și sprijinirea programelor culturale.

Așa cum a apreciat, anul 2024 este dedicat persoanelor vârstnice, așadar, vor fi susținute, din cota de 6% impozit pe venit  aflată la dispoziția consiliului județean, acele inițiative locale care să contribuie la realizarea de programe și investiții dedicate acestora.

În perioada următoare vor fi organizate consultări cu primarii, obiectivul Consiliul Județean Harghita fiind ca bugetul să fie adoptat la începutul săptămânii viitoare.

Pentru că opinia tuturor este importantă, a fost elaborat un chestionar în care cei interesați pot preciza care sunt din punctul lor de vedere domeniile prioritare.

Chestionarul poate fi completat accesând link-ul: Chestionar

 

Miercurea Ciuc, 9 ianuarie 2024